"între paranteze ”

   Dorm . Evadez în vis. Singură. Nici un deranj. Numai vîntul șturlubatic mă însoțește. Ce-o mai fi dorind și el? Nu mi-i a joacă! Îi zic direct, să mă lase în pace. Alerg cu pași mari și ficși către un spațiu deschis. Mă pomenesc înconjurată de niște stînci bătrîne și părăsite de orice suflare. Ridic ochii. Văd marea în toată vîltoarea ei. Îi aud șoaptele dulci . Mă cheamă! Prind curaj. Toate cuvintele ca niște fiare  se adună în cavitatea mea bucală, așteptănd nerăbdătoare să iasă afară ca un fulger .
 Strig : - Chiar de nimic nu vă pasă? Lăsați-mă! Chiar nu vedeți că apăsați involuntar butonul de AUTO-DISTRUGERE ? Eliberați-mă din această strîmtoare , din aceste paranteze chinuitoare!” Ecoul mă plagiază cointeresat...
Urmează o clipă de tăcere...apoi încă una...și Zvvvvrrrrrrrrrr! M-a cuprins infinitul!

În sfîrșit. Am aripi!