Fericirea? Culoarea ei trebuie să fie verdele primăverii, imposibil de descris. Această culoare se repetă în fiecare frunză nouă, puterea regenerativă explodează în fiecare fir de iarbă, în fiecare rămurică. Ca să fii fericit, trebuie să fii liber, să iubești tot ce te înconjoară, căci dacă în această lume există o singură ființă sau lucru pe care nu-l iubești, nu vei putea fi niciodată pe deplin fericit.
Dintre autorii romanelor realiste din literatura română care au abordat tema fericirii au fost Liviu Rebreanu în ”Pădurea Spînzuraților” și Marin Preda în ”Cel mai iubit dintre pămînteni”. Am ales anume aceste opere fiindcă sunt niște fresce sociale veritabile ce caracterizează conflictele interioare a personajelor care sunt în căutarea liniștii sufletești, a fericirii depline. Purtătorul mesajului primului roman menționat este Apostol Bologa. În familia sa, el a fost educat ca în viață să năzuiască mereu să dobîndească stima oamenilor și mai ales pe a sa însuși, pentru ca sufletul său să obțină un echilibru statornic între lumea sa lăuntrică și cea de afară. Atît el, cît și protagonistul celeilalte lucrări, încearcă să-și găsească fericirea prin iubire , susținînd că ”omul singur nu e cu nimic mai mult decît un vierme” . Victor Petrini la fel trăiește cu ideea că singularizat, omul nu valorează nimic și numai iubind poți penetra nemurirea și poți ajunge culmile fericirii,
Întrucît ambele personaje sunt supuse să vadă moartea cu ochii, în captivitate își formează mai multe concepții asupra vieții, libertatea devenindu-le un lucru de preț. Ei caută să-și descopere greșelile, încercînd să dea un sens existenței lor („Numai în fața morții pricepe omul prețul vieții și numai primejdia îi oțelește sufletul”). Libertatea este înțelească de ei nu atît în sensul propriu, cît și libertatea în puterea gîndurilor și a faptelor.
Din afirmația lui Bologa „Prăpastie afară, prăpastie în sufletul meu, și la fiecare poticnire mă uit în fundul prăpastiilor și așa a fost întotdeauna, de cîte orim mi-am dat seama că omul nu poate merge singur pe drumul vieții, fără o călăuză sigură, și totuși mereu am încercat. Dar drumul vieții e plin de răscruci și la fiecare răscruce am fost silit să mă opresc , să chibzuiesc și niciodată n-am nimerit calea cea dreaptă și m-am întors înapoi, și nici înapoi n-am cunoscut drumul pe care am mers”, înțelegem că acesta este un suflet chinuit, torturat de propria-i conștiință, care luptă pentru a fi împlinit , pentru a-și găsi fericirea. El crede că numai prin iubire poți să-l cunoști pe Dumnezeu și să te înalți pînă la ceruri. Petrini are păreri asemănătoare, susținînd că „Mitul fericirii prin iubire n-a încetat și nu va înceta să existe pe pămîntul nostru, să moară adică și să renască perpetuu”. Apostol Bolga, fiind determinat să lupte împotriva românilor în război, hotărăște să dezerteze, deoarece datoria lui este să ”trăiască și să triumfe” și că moartea înseamnă „lașitate pentru omul care are un ideal în lume”. Victor Petrini, însă, fiind implicat în mai multe relații amoroase, trăiește dragostea la cote imaginabile, dar din această cauză, îi vin și decepțiile pe care le suferă mai apoi.
Avînd în el latura patriotică, Bologa decide să treacă latura frontului „cu inima ostenită de bucurie”, însă este prins și condamnat la moarte. Ca un om cu credință în Dumnezeu, el acceptă moartea, întreaga sa ființă fiind cuprinsă de iubirea totală față de oameni, astfel el ajungînd să atingă fericirea.
În drumul său spre fericire, Victor dă dovadă de o persoană fără principii creștine, omorînd, fiind desfrînat și negîndu-l pe Dumnezeu. Însă, el trăiește cu speranța că în pofida la toate, sufletul său poate fi salvat prin dragoste.
Vizînd afirmația lui Grigore Vieru, pot să afirm că adevărata fericire o cunoști doar prin gustul deplin al libertății, ceea ce ne-au demonstrat-o și cele două personaje.
Tema dată este foarte actuală, fiindcă doar trezindu-ne propriul suflet din amorțire și conștientizînd că viața trebuie trăită la cote maxime, putem simți aerul împrospătător al fericirii.
Spre deosebire de perioada romanelor, în care puterea socialistă își spunea cuvîntul, noi trăim pe baza principiilor democratice, unde libertatea este deplină și avem posibilitatea să fim singurii dirijori ai vieții noastre.
În concluzie, aș vrea să menționez că fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată pe deplin, dar pentru căutarea ei, merită să alergi toată viața.
Dintre autorii romanelor realiste din literatura română care au abordat tema fericirii au fost Liviu Rebreanu în ”Pădurea Spînzuraților” și Marin Preda în ”Cel mai iubit dintre pămînteni”. Am ales anume aceste opere fiindcă sunt niște fresce sociale veritabile ce caracterizează conflictele interioare a personajelor care sunt în căutarea liniștii sufletești, a fericirii depline. Purtătorul mesajului primului roman menționat este Apostol Bologa. În familia sa, el a fost educat ca în viață să năzuiască mereu să dobîndească stima oamenilor și mai ales pe a sa însuși, pentru ca sufletul său să obțină un echilibru statornic între lumea sa lăuntrică și cea de afară. Atît el, cît și protagonistul celeilalte lucrări, încearcă să-și găsească fericirea prin iubire , susținînd că ”omul singur nu e cu nimic mai mult decît un vierme” . Victor Petrini la fel trăiește cu ideea că singularizat, omul nu valorează nimic și numai iubind poți penetra nemurirea și poți ajunge culmile fericirii,
Întrucît ambele personaje sunt supuse să vadă moartea cu ochii, în captivitate își formează mai multe concepții asupra vieții, libertatea devenindu-le un lucru de preț. Ei caută să-și descopere greșelile, încercînd să dea un sens existenței lor („Numai în fața morții pricepe omul prețul vieții și numai primejdia îi oțelește sufletul”). Libertatea este înțelească de ei nu atît în sensul propriu, cît și libertatea în puterea gîndurilor și a faptelor.
Din afirmația lui Bologa „Prăpastie afară, prăpastie în sufletul meu, și la fiecare poticnire mă uit în fundul prăpastiilor și așa a fost întotdeauna, de cîte orim mi-am dat seama că omul nu poate merge singur pe drumul vieții, fără o călăuză sigură, și totuși mereu am încercat. Dar drumul vieții e plin de răscruci și la fiecare răscruce am fost silit să mă opresc , să chibzuiesc și niciodată n-am nimerit calea cea dreaptă și m-am întors înapoi, și nici înapoi n-am cunoscut drumul pe care am mers”, înțelegem că acesta este un suflet chinuit, torturat de propria-i conștiință, care luptă pentru a fi împlinit , pentru a-și găsi fericirea. El crede că numai prin iubire poți să-l cunoști pe Dumnezeu și să te înalți pînă la ceruri. Petrini are păreri asemănătoare, susținînd că „Mitul fericirii prin iubire n-a încetat și nu va înceta să existe pe pămîntul nostru, să moară adică și să renască perpetuu”. Apostol Bolga, fiind determinat să lupte împotriva românilor în război, hotărăște să dezerteze, deoarece datoria lui este să ”trăiască și să triumfe” și că moartea înseamnă „lașitate pentru omul care are un ideal în lume”. Victor Petrini, însă, fiind implicat în mai multe relații amoroase, trăiește dragostea la cote imaginabile, dar din această cauză, îi vin și decepțiile pe care le suferă mai apoi.
Avînd în el latura patriotică, Bologa decide să treacă latura frontului „cu inima ostenită de bucurie”, însă este prins și condamnat la moarte. Ca un om cu credință în Dumnezeu, el acceptă moartea, întreaga sa ființă fiind cuprinsă de iubirea totală față de oameni, astfel el ajungînd să atingă fericirea.
În drumul său spre fericire, Victor dă dovadă de o persoană fără principii creștine, omorînd, fiind desfrînat și negîndu-l pe Dumnezeu. Însă, el trăiește cu speranța că în pofida la toate, sufletul său poate fi salvat prin dragoste.
Vizînd afirmația lui Grigore Vieru, pot să afirm că adevărata fericire o cunoști doar prin gustul deplin al libertății, ceea ce ne-au demonstrat-o și cele două personaje.
Tema dată este foarte actuală, fiindcă doar trezindu-ne propriul suflet din amorțire și conștientizînd că viața trebuie trăită la cote maxime, putem simți aerul împrospătător al fericirii.
Spre deosebire de perioada romanelor, în care puterea socialistă își spunea cuvîntul, noi trăim pe baza principiilor democratice, unde libertatea este deplină și avem posibilitatea să fim singurii dirijori ai vieții noastre.
În concluzie, aș vrea să menționez că fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată pe deplin, dar pentru căutarea ei, merită să alergi toată viața.
Elaborat de :
Banari Adriana
Banari Adriana
No comments:
Post a Comment