Mesaj de ”bun-venit” !

     Cît aș vrea, ca un băiat să vadă (măcar pentru început) , o prietenă în mine. Să nu înceapă discuția pe site-uri de socializare cu  vorbe de genul : ”Salut! cf? ” ? ( apropo, urăsc abrevierile, chiar e atît de greu să mai scrii cîteva litere în plus?) Mai adresează niște întrebări de prisos, apoi numaidecît își atinge țelul cu ”miserioasa întrebare” :  ”Auzi, tu ai prieten?” sau ”Poate îmi dai numărul de telefon să te cunosc mai bine?” Oare chiar a uitat genul masculin cum să utilizeze arma cuceririi? Aloha! Băieți! În ce secol trăiți? Nu am chef (cel puțin eu personal), să mă îndrăgostesc în calculator sau telefonul mobil. La kilometri depărtare nu poți construi o relație de lungă durată. Da, faci cunoștință cu o domnișoară/ băiat, dar nu dă rezultatul cuvenit. Vă conduceți după instinctele primitive : cum vedeți o fată frumoasă, cum doriți să puneți ”mîna” pe ea (marea majoritate). Încercați să pătrundeți în sufletul ei, în cugetul ei, să vedeți ce gîndește și cum gîndește. Căci, pîna la urmă, ce folos că ai lîngă tine o fată aidoma Afroditei, dacă incert, nici măcar nu cunoști culoarea ei preferată..sau alte mărunțișuri pe care noi, fetele, le luăm în seamă.
      Poate că sunt prea dominată și inspirată de filme și cărți..dar, întotdeauna mi-am dorit o dragoste pură, care să înceapă dintr-o privire, sau dintr-un zîmbet nevinovat. Oricît de populare nu ar fi site-urile Facebook și Odnoklassniki, ele nu oferă esențialul. Cînd discuți cu cineva, ai nevoie de realitate- de contact vizual, gesturi, mimici , să pătrunzi în ascunsul manuscris al sufletului acelei persoane.

Și încă....

”Cred că aș aprecia la un bărbat în primul rînd bogăția sufletească, aș vrea să găsesc în el o mare bibilotecă a trăirilor, a meditațiilor, a dramelor și înălțărilor, un fel de muzeu, un muzeu viu. Nu reușesc să mă exprim exact. Poate că am folosit comparații nereușite. Mai bine așa: aș vrea ca sufletul lui să fie un instrument complex, să aibă atîtea însușiri și sunente, încît nici o viață întreagă să nu reușesc să i le descopăr și să i le cunosc. Și cred că nu sunt o excepție. Mi se pare că așa ceva este foarte feminin, general-feminin...Această aviditate, această dorință de a veghea asuprea multor, multor bogății, pe care mintea noastră nu le cuprinde, dar pecare le poți prețui și venera...Pentru că numai venerînd poți iubi...”