Scădere în cădere

Stau și răscolesc prin arhiva mea de lucruri. Nu știu ce am fost în viața anterioară, dar în cea de față știu precis că îmi place să colecționez toate mărunțișurile. Gîndurile însă nu mă lasă. Mă chinuie prezentul. Ziua de AZI, nu mîine și nu ieri. Gîndurile mele...ce vor să spună ele și nu pot? cine le blochează accesul spre libertate și de ce? Dovezi și cauze...asta căutăm cu toții în fiece fir de cuvînt. Vreau să mă culc și să mă trezesc peste vreo 10 ani. Cine știe, poate deschid ochii și sunt un alt om, unul în totalitate cu picioarele pe pămînt și încrezut. De ce eu? De ce eu sunt nevoită să fac față acestei doamne crunte și meschine- Realitatea? Nu că aș bîrfi-o, dar de multe ori ne-am săgetat cu privirile...o adevărată hipnoză a minții.
Mă înnec în propriile-mi vise și trăiri. Să fi greșit eu cu ceva? Oare nu suntem cu toții oameni? Oare nu toți suntem predispuși să greșim? Alergăm într-un labirint mistic care are ca trofeu- CUNOAȘTEREA și care nu-i este dat nimănui să-l treacă...nimănui..oricît ar încerca de mult. În jur văd de toate , ură, răutate, invidie, corupție! Dar unde-i, unde-i ascultarea, liniștea cea sufletească? Este o vorbă din bătrîni : ”Comportă-te cu persoana de alături așa cum ai dori să se comporte ea cu tine”.. însă cît de ursuzi sunt cu toții la aceste spuse!

Un gol, un gol imens ce se prăbușește în neant.

Cu scădere -
în Cădere.

Care este deosebirea dintre un moldovean și un român?

**************

Astăzi am decis să fac un sondaj, analizînd perspectiva mai multor persoane în ceea ce privește deosebirea dintre moldoveni și români. Unele răspunsuri m-au adus la un rîs homeric, dar după ”cortină”, ar fi trebuit să aducă plînsul. Sunt româno-basarabeancă și nu mi-e rușine să recunosc acest lucru.  Am susținut mereu că românii și moldovenii sunt unul și același popor ,cu aceeași istorie, limbă și tradiție.
 Pentru început, am decis să postez cîteva păreri vis-a-vis de topicul prezentat. Oare ce cred moldovenii despre români? Dăm start ”ingeniozității„ ! :D

- Românul știe cine-i el, moldovanul se caută.
-Diferența e extraordinar de mare. Ei se deosebesc după cultură, vorbă, au dansuri diferite.
- Moldovanu-i curvă, că nu știe cu cine-i.
- Românii vorbesc mai frumos.
- Se deosebesc după accent.
-Moldovenii folosesc rusisme cît duce trenul, iar românii nu pot scăpa de anglicanisme.
-Românul se fărîmă, moldovanul vorbește așa cum este.
- Noi (moldovenii) suntem mai simpli, mai expresivi. Românii depind de mamă. Fac ceva și o strigă pe mama. După 18 ani tot depind de părinți.
- Românii sunt inundați cu manele. Moldovenii ascultă de toate , ei nu se alintă - tot ”vpadreat”.
-Unu-i mai prost și altu-i mai hîtru.
-Moldovanul grăiește moldovenește. Românul - idee nu am . )
-Un moldovean se deosebește de român prin faptul că se consideră moldovean înflăcărat, nedorind să recunoască că este român sau fără a-și da seama. La fel, el este de părerea că are o limbă proprie și nu are idee cum se înțelege cu românul, probabil că prin metode telepatice.
-Sunt aceeași. Oare ce diferență este între un moldovan și un rus? Suntem un popor, dar despărțiți unii de alții.
-Nu știu, De fapt, poartă o istorie comună , dar totodată și diferită, fiecare aparte cu ale sale (Transilvania, Țara Românească, Moldova). Vorbesc aceeași limbă - română sau moldovenească, doar că dialectul diferă. Cred că deosebirea este atitudinea. Un român nu este un moldovan și un moldovan nu este român după modul de comportare. În zilele noastre, acestă diferență este vizibilă.
- Deosebirea e că moldovenii trăiesc în spațiul dintre Prut și Nistru , iar românii în România lor.
- Românii au mulți țigani, ca un cîine plin de păduchi , moldovenii olecuță mai puțini. (”Cum se numește un țigan cu telefon mobil? - Rom Telecom!”)

Deci astea sunt părerile concetățenilor mei. Am cerut și opinia unui român și trebuie să menționez că a fost unicul răspuns care m-a avantajat. El sună cam așa : ”Voi sunteți români , doar că mulți preferă să vorbească limba rusă. Sunteți ca și noi, doar că rupți de lîngă țara-mamă. Am fost acolo și am văzut cum e. ”

Miron Costin în vechile sale cronici scria : ”..măcar că ne răspundem acum moldoveni, iar nu întrebăm: știi moldovenește? ci știi românește?”. În perioada războaielor ruso-turce din a doua jumătate a sec. al  XIII-lea- începutul sec. al XIX-lea, administrația țaristă identifica populația băștinașă după țara de origine, în cazul dat- după Moldova, numindu-i moldoveni, unicul motiv fiind izolarea populației de restul etniei românești. Mulți oameni de cultură ruși, scriau că ”moldovenii sunt o parte a poporului român”. Conștiința noastră națională a fost frînată din cauza guvernării țariste care a dus o politică de rusificare aspră, ceea ce a condus la conservarea limbii materne. E demonstrat științific, că oricum s-ar denumi etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina, Federația Rusă, Bulgaria ei reprezintă o singură etnie și vorbesc o singură limbă.

Vouă vă rămîne să formați concluziile de rigoare.
Viitorul nostru stă în formarea corectă a opiniei naționale!

Poezie fără titlu

Noaptea cîntă melodia tăcerii,
mustrînd dojenitor
stelele care au întîrziat
să apară.

Luna ca o cupă de aur,
își varsă licoarea
ce aduce a miere de-albini,
peste rîu.

După un bal mascat maiestuos,
florile și-au adunat frumusețea
sub petale,
cerșind o oră de somn.

E întuneric beznă
și liniștea coboară
asupra sufletului meu
umplut de lacrimile ploii.

Das ist fantastisch

Stau pe pernă și nu mă pot decide ce să fac. Manualele care abia așteaptă să fie deschise, temele care trebuie învățate, parcă-s niște caracatițe care își întind tentaculele gelantinoase spre mine cu o poftă involuntară, însă eu rămîn perplexă. Fu! Nu vreau nimic.  Ce zic eu? Cred că e avitaminoza specifică primăverii.  Și cum a zis Voronin :  ”cît am fost noi la guvernare, nu s-a mai văzut să ningă la sfîrșitul lui martie. ” Cum încape atîta ingeniozitate într-un singur creier? ))

Astăzi, în drum spre școala de muzică , am văzut un cocostîrc. Semn bun, afirm. Și da, partea mai rea e că tot anul voi rămîne singură din cauza acestui cocostîrc care trebuia să zboare chiar atunci cînd eu traversam podul de pe r. Răut.
-D-le Cocostîrc, sper că te-am văzut eu prima , că dacă te-ai mai arătat cuiva, nu-ți voi ierta faptul că vrei intenționat să lași oamenii singuri anul acesta.

Bine, Adri, STOP it.

Oamenii de știință spun că în cel mai mare procentaj , persoanele care doresc să inițieze o discuție , vorbesc despre timp sau vremea de afară. De ex . : ”Cer scuze , îmi puteți spune cît e ora? ” sau ”Ce zi frumoasă e astăzi” .Ce banalitate sugestivă. Cu ciclonul ăsta trimis de baba Odochia , nu-ți mai arde a nici o cunoștință. Mulțimea nu are nevoie de schimbări. Ea se ține pe instincte primare.

What else to say...sunt gata să dorm o săptămînă și după acesta să mă trezesc, să  beau o cană cu compot și să mai dorm încă vreo 2 zile. Și cred că, fără glumă, am alergie la frig.  Sunt răcită, amputată și pe deasupra simt că am răcit..moral. În capul meu există orice cu excepția curățeniei.

Mi-a fost asasinat motanul.


THE END.

N(uștiu) U(nde)

Să iubești.  
Să rîzi.
Să rîzi din nou.
Să asculți și să înveți.
Să spui Te rog și Mulțumesc.  
Să ai opinii.
Să le respecți pe ale celorlalți.
Să fii sincer.
Să fii prieten.
Să fii tu însuți.      



Ăsta e un crez al realității. Eu cred în succesul lui. Oamenii trebuie să aibă în ce să creadă. E o necesitate. Niciodată nu trebuie să te plîngi. Niciodată nu trebuie să explici. Doar un monolog consistent cu subconștientul tău te poate salva, te poate trezi, sau invers...te poate ucide. Mulți zic că oamenii sunt răi. Eu niciodată nu am dorit să cred teoria dată. Mi se pare o revelație cînd văd la știri o mamă care își aruncă copilul prin cine știe ce ”colț negru”, un șofer care calcă fără milă un pieton, fără a privi măcar în urmă, un deputat care învîrtește macaroane moldovnești pe urechile poporului ca cel mai mare expert în domeniu întîlnit vreodată. Ce-ți pasă ție că toată lumea în jur te fluieră, în timp ce tu îți bați ție însuți din palme? Ha.
Toți acuma sunt buni declamatori. Toți te cuceresc prin vorbele lor mincinoase. Eu le-aș da trecere liberă în Senat, ca pe vremea lui Caesar. Sunt și oameni sinceri, nu neg. Dar păcat că nu s-a inventat încă Cartea Roșie și pentru homosapiens pentru a include și această categorie acolo.
Greutățile nu pot fi cîntărite. Pe fiecare dintre noi, viața ne pune la diferite momente ale vieții - capcane.
Dacă ești adaptat ”luptei pentru existență”, reziști, te ridici și mergi mai departe. Mai cu experiență, mai cu fără.
Realizezi la un moment dat , că toți oamenii sunt impasibili. Dacă nu o găsești cu lumînarea, o găsești cu lanterna de la telefonul mobil, și-i tot acolo. Dar, ideea e, că ai găsit. Bun sau rău, dar ai găsit. Principalul că animalul din tine e satisfăcut.
Deseori îmi puneam întrebarea: ”La ce bun să citesc eu viețile unor oameni iluștri? Ce mă interesează ce-au făcut și cum au făcut?” Chestioare din astea. Acuma știu. Interesează. Și-ncă cum. O viață a unui om e o experiență care ți se dă pe palme. Plus și niște circumvoluțiuni pe deasupra.
Te vezi cu cineva. Acel Cineva, îți zice că a fost la o expoziție de-a lui Van Gogh. Dacă-l cunoști, desigur că-ți va veni în minte pictorul melancolic care a adus pe pînze culorile soarelui, care, săracul, s-a sinucis de singurătate și de nerecunoaștere. Atunci vei simți o invidie sură  (adică nici albă , nici neagră) pe interlocutorul tău, că nu ai mers și tu la celebra expoziție a operelor maestrului. Dar, în caz că nici nu ai auzit de acest talent, recunoscut după moarte, vei adăuga și tu ceva ca să menții conversația, apoi vei trece spontan la o altă temă. Oricum, e și asta o strategie, de a nu te lăsa mai prejos. Doar se știe, că printre noi mai sunt și oameni vanitoși care rîd, bat din palme, dau din urechi asemeni măgarilor, pentru ca nu cumva ceilalți să creadă că ei nu pricep nimic (după cum a afirmat Prostia lui Erasm).
Nu prea știu de ce m-am apucat eu de numărat firele nisipului mării. Una-i știută : toți te vor înconjura cu păreri de rău și fețe prefăcute cînd ești la ananghie. Toți vor posta poze pe site-uri cu tine. Dovadă de atenție. Dar pe la spate îi auzi involuntar : ”Eii , nu-are nimic. E jie.” Ironic, nu? De parcă ar fi trebuit să fii moartă pentru a stîrni ”jalea” lor de 50 de cenți.

Ăsta e jocul hazardului. Nu hotărîm noi dacă sîntem sau nu. Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie să o păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. Atîta tot.

Vă cuprind și aveți grijă de voi. Uitați-vă înainte și înapoi cînd mergeți pe drum.
Cu drag,

un Eu.

”A-fi-Ghenna”

Dragă blog,

Nici măcar nu realizam ce dată e....nu înțeleg , timpul ăsta parcă a mîncat brînză și e fugărit de lup.
Nu reușesc bine să-mi dilat puțin pupilele pentru o concentrare mai minuțioasă , că deja e duminică, și apoi luni-vineri, luni-vineri. S-ar zice că exista numai zilele astea în clepsidra lui Cronos. Văd în X. Cred că știi cum e . În ultimul timp, ispirația mea și-a luat concediu pe apa sîmbetei. Adică cum, vine ea la un ceai din cînd în cînd, dar pot să-i număr vizitele pe degete.

Știu că ești curios să mă întrebi cum mă simt.
Foarte bine. Mă scald în liniștea mea interioară. Viața e plicticoasă...parcă, dar o mîzgîlesc eu cît se poate! Îi desenez ”morcovei” , cum făceam de mică în caietul de matematică a fratelui.
Vreau un Big-Bang, o schimonosire , o ceva măcar, mîncați-aș!
Dar pînă la urmă, poate fi și mai rău.
Olecuță sunt nudă în interior. Goală, ștearsă, porno..zi-i cum vrei, același sens va avea. Să fie oare asta maturitatea? Parcă văd că mă întîlnesc în zilele următoare cu Miss Reality , care-mi va întinde oficial mîna și-mi va zice sever :  ”Bun venit în lumea adulților, pui!” )) Și din nou lovitură sub centură.

Și dacă, dacă, totul va fi ”AfiGhenna”, atunci eu voi juca hora Moldovei în degete. Dar eu știu că o să fie. Voi fi actriță, sau voi cînta prin cluburi din America, sau îmi voi băga demnitatea la dubă , devenind jurnalistă, sau, sau....îmi voi face ”de vreo pîine” , chinuind chitara pe strada Champs-Elysee din Paris. Mă filmează un amator și îmi postează video-ul pe YT, acolo am mai multe vizualizări ca PSY cu Gangnam Style-ul lui și în final devin eroina mondială, mă cunoaște pînă și cel mai analfabet copil din Africa, apoi mor împușcată  de-un killer invidios și peste cîțiva ani toți mă învață la istorie. HAPPY END!

Conclusion : Realizez faptul că indiferent de ce drum voi alege în viață, tot timpul ”vîntul” își va exersa artele marțiale în fața mea, dar voi păstra copilul din mine, mai ales omenia acelui copil, pentru că asta mă face mai EU, mai alta...mai cu zîmbetul pe buze!