Files of my life

Sunday, March 31, 2013

Das ist fantastisch

Stau pe pernă și nu mă pot decide ce să fac. Manualele care abia așteaptă să fie deschise, temele care trebuie învățate, parcă-s niște caracatițe care își întind tentaculele gelantinoase spre mine cu o poftă involuntară, însă eu rămîn perplexă. Fu! Nu vreau nimic.  Ce zic eu? Cred că e avitaminoza specifică primăverii.  Și cum a zis Voronin :  ”cît am fost noi la guvernare, nu s-a mai văzut să ningă la sfîrșitul lui martie. ” Cum încape atîta ingeniozitate într-un singur creier? ))

Astăzi, în drum spre școala de muzică , am văzut un cocostîrc. Semn bun, afirm. Și da, partea mai rea e că tot anul voi rămîne singură din cauza acestui cocostîrc care trebuia să zboare chiar atunci cînd eu traversam podul de pe r. Răut.
-D-le Cocostîrc, sper că te-am văzut eu prima , că dacă te-ai mai arătat cuiva, nu-ți voi ierta faptul că vrei intenționat să lași oamenii singuri anul acesta.

Bine, Adri, STOP it.

Oamenii de știință spun că în cel mai mare procentaj , persoanele care doresc să inițieze o discuție , vorbesc despre timp sau vremea de afară. De ex . : ”Cer scuze , îmi puteți spune cît e ora? ” sau ”Ce zi frumoasă e astăzi” .Ce banalitate sugestivă. Cu ciclonul ăsta trimis de baba Odochia , nu-ți mai arde a nici o cunoștință. Mulțimea nu are nevoie de schimbări. Ea se ține pe instincte primare.


What else to say...sunt gata să dorm o săptămînă și după acesta să mă trezesc, să  beau o cană cu compot și să mai dorm încă vreo 2 zile. Și cred că, fără glumă, am alergie la frig.  Sunt răcită, amputată și pe deasupra simt că am răcit..moral. În capul meu există orice cu excepția curățeniei.

Mi-a fost asasinat motanul.


THE END.

Wednesday, March 6, 2013

N(uștiu) U(nde)




Să iubești.  
Să rîzi.
Să rîzi din nou.
Să asculți și să înveți.
Să spui Te rog și Mulțumesc.  
Să ai opinii.
Să le respecți pe ale celorlalți.
Să fii sincer.
Să fii prieten.
Să fii tu însuți.      



Ăsta e un crez al realității. Eu cred în succesul lui. Oamenii trebuie să aibă în ce să creadă. E o necesitate. Niciodată nu trebuie să te plîngi. Niciodată nu trebuie să explici. Doar un monolog consistent cu subconștientul tău te poate salva, te poate trezi, sau invers...te poate ucide. Mulți zic că oamenii sunt răi. Eu niciodată nu am dorit să cred teoria dată. Mi se pare o revelație cînd văd la știri o mamă care își aruncă copilul prin cine știe ce ”colț negru”, un șofer care calcă fără milă un pieton, fără a privi măcar în urmă, un deputat care învîrtește macaroane moldovnești pe urechile poporului ca cel mai mare expert în domeniu întîlnit vreodată. Ce-ți pasă ție că toată lumea în jur te fluieră, în timp ce tu îți bați ție însuți din palme? Ha.
Toți acuma sunt buni declamatori. Toți te cuceresc prin vorbele lor mincinoase. Eu le-aș da trecere liberă în Senat, ca pe vremea lui Caesar. Sunt și oameni sinceri, nu neg. Dar păcat că nu s-a inventat încă Cartea Roșie și pentru homosapiens pentru a include și această categorie acolo.
Greutățile nu pot fi cîntărite. Pe fiecare dintre noi, viața ne pune la diferite momente ale vieții - capcane.
Dacă ești adaptat ”luptei pentru existență”, reziști, te ridici și mergi mai departe. Mai cu experiență, mai cu fără.
Realizezi la un moment dat , că toți oamenii sunt impasibili. Dacă nu o găsești cu lumînarea, o găsești cu lanterna de la telefonul mobil, și-i tot acolo. Dar, ideea e, că ai găsit. Bun sau rău, dar ai găsit. Principalul că animalul din tine e satisfăcut.
Deseori îmi puneam întrebarea: ”La ce bun să citesc eu viețile unor oameni iluștri? Ce mă interesează ce-au făcut și cum au făcut?” Chestioare din astea. Acuma știu. Interesează. Și-ncă cum. O viață a unui om e o experiență care ți se dă pe palme. Plus și niște circumvoluțiuni pe deasupra.
Te vezi cu cineva. Acel Cineva, îți zice că a fost la o expoziție de-a lui Van Gogh. Dacă-l cunoști, desigur că-ți va veni în minte pictorul melancolic care a adus pe pînze culorile soarelui, care, săracul, s-a sinucis de singurătate și de nerecunoaștere. Atunci vei simți o invidie sură  (adică nici albă , nici neagră) pe interlocutorul tău, că nu ai mers și tu la celebra expoziție a operelor maestrului. Dar, în caz că nici nu ai auzit de acest talent, recunoscut după moarte, vei adăuga și tu ceva ca să menții conversația, apoi vei trece spontan la o altă temă. Oricum, e și asta o strategie, de a nu te lăsa mai prejos. Doar se știe, că printre noi mai sunt și oameni vanitoși care rîd, bat din palme, dau din urechi asemeni măgarilor, pentru ca nu cumva ceilalți să creadă că ei nu pricep nimic (după cum a afirmat Prostia lui Erasm).
Nu prea știu de ce m-am apucat eu de numărat firele nisipului mării. Una-i știută : toți te vor înconjura cu păreri de rău și fețe prefăcute cînd ești la ananghie. Toți vor posta poze pe site-uri cu tine. Dovadă de atenție. Dar pe la spate îi auzi involuntar : ”Eii , nu-are nimic. E jie.” Ironic, nu? De parcă ar fi trebuit să fii moartă pentru a stîrni ”jalea” lor de 50 de cenți.

Ăsta e jocul hazardului. Nu hotărîm noi dacă sîntem sau nu. Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie să o păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. Atîta tot.

Vă cuprind și aveți grijă de voi. Uitați-vă înainte și înapoi cînd mergeți pe drum.
Cu drag,

un Eu.


Thursday, January 24, 2013

”A-fi-Ghenna”

Dragă blog,

Nici măcar nu realizam ce dată e....nu înțeleg , timpul ăsta parcă a mîncat brînză și e fugărit de lup.
Nu reușesc bine să-mi dilat puțin pupilele pentru o concentrare mai minuțioasă , că deja e duminică, și apoi luni-vineri, luni-vineri. S-ar zice că exista numai zilele astea în clepsidra lui Cronos. Văd în X. Cred că știi cum e . În ultimul timp, ispirația mea și-a luat concediu pe apa sîmbetei. Adică cum, vine ea la un ceai din cînd în cînd, dar pot să-i număr vizitele pe degete.

Știu că ești curios să mă întrebi cum mă simt.
Foarte bine. Mă scald în liniștea mea interioară. Viața e plicticoasă...parcă, dar o mîzgîlesc eu cît se poate! Îi desenez ”morcovei” , cum făceam de mică în caietul de matematică a fratelui.
Vreau un Big-Bang, o schimonosire , o ceva măcar, mîncați-aș!
Dar pînă la urmă, poate fi și mai rău.
Olecuță sunt nudă în interior. Goală, ștearsă, porno..zi-i cum vrei, același sens va avea. Să fie oare asta maturitatea? Parcă văd că mă întîlnesc în zilele următoare cu Miss Reality , care-mi va întinde oficial mîna și-mi va zice sever :  ”Bun venit în lumea adulților, pui!” )) Și din nou lovitură sub centură.

Și dacă, dacă, totul va fi ”AfiGhenna”, atunci eu voi juca hora Moldovei în degete. Dar eu știu că o să fie. Voi fi actriță, sau voi cînta prin cluburi din America, sau îmi voi băga demnitatea la dubă , devenind jurnalistă, sau, sau....îmi voi face ”de vreo pîine” , chinuind chitara pe strada Champs-Elysee din Paris. Mă filmează un amator și îmi postează video-ul pe YT, acolo am mai multe vizualizări ca PSY cu Gangnam Style-ul lui și în final devin eroina mondială, mă cunoaște pînă și cel mai analfabet copil din Africa, apoi mor împușcată  de-un killer invidios și peste cîțiva ani toți mă învață la istorie. HAPPY END!

Conclusion : Realizez faptul că indiferent de ce drum voi alege în viață, tot timpul ”vîntul” își va exersa artele marțiale în fața mea, dar voi păstra copilul din mine, mai ales omenia acelui copil, pentru că asta mă face mai EU, mai alta...mai cu zîmbetul pe buze!

Tuesday, November 6, 2012

Cu capu-n jos!

Mama îmi zice într-o zi : ”să te culci la ora 23, pentru că în perioada orelor 23:00 - 1:30, se produce hormonul fericirii. ”
oare-s minciuni?

se vede că la mine aseară nu s-o produs nimic....mi-e ”хренова”de tot!

Tuesday, October 23, 2012

Avocații ”cuiva”

Să zicem că m-am întors...Temporar! De ce nu vreau să mai scriu? Logic..prea numeroși sunt Avocații Diavolului, care se hrănesc ca niște vampiri sociali, criticînd.

E factum, oamenii trăiesc și mor. Suntem conectați la o roată cu perpetuum mobile, din care nu există ”căi afluiente”. Bogați, săraci, cu fițe, mai cu fără (și tot genul de masculi și femele)...- toți odată și-odată ajungem la lilieci. Adevărul e că toată viața e o pregătire pentru moarte. Hîîmmm, dar dacă e să zic așa, recunosc că e o pregătire al naibii de lungă și sofisticată. Știu că unii au opinii diverse în ceea ce privește viața, dar asta se întîmplă datorită legii unicității și a faptului că nu toți simt același lucru, sau mai bine zis, aceleași lucruri.

Oamenii sunt diferiți, asta e cert. Dar adeseori în stările mele de reflecție, îmi pun întrebarea : ”cum de ajung ei să semene într-atît?” Răspunsul e destul de simplificat : ei creează. Ei creează tot ce există. Un copac este un copac pentru că așa la numit omul. O pasăre este pasăre pentru că are aripi și zboară și fiindcă omul a zis astfel. Și trea lea lea...tot așa mai departe. Totul ce ne înconjoară este cum este, pentru că așa vrem noi, să inventăm anumite ”chestiuțe” .

Acum să trecem la altă perspectivă. Absolut toți homo-sapiens din lumea asta ..păcătuiesc și nu aveți cum să mă contraziceți.  Nu mă leg de religie nicidecum. Nu îl amestec pe EL sau pe celălalt de desubt  care ne arde la fund din cînd în cînd în discuția noastră.
Totul se referă la om și păcat. De cînd ne naștem, posedăm ceva ce este numai al nostru și ceea ce ne definește ca existență- liberul arbitru. Avem putere, care se referă la faptul că putem face ce dorim, că putem și alegem în cele din urmă să acționăm. Nu vine să ne bată la cap nici EL , dar nici domnul cu coarne. Doar ne trag de mînecă. Dar știți ce?  Putem să le tragem clapa amîndurora! Și așa nu știm ce se întîmplă după moarte , asta pentru că nu s-a întîmplat vreodată minunea să se întoarcă vreo unul de dincolo să ne împărtășească peisajul ce ne așteaptă... Idee e că pînă atunci suntem atît de puternici și liberi, încît adevăratul lucru cu adevărat ofticant aparține celor doi, rău și bine, sau spuneți-le cum vreți. Așa că haideți să luăm avantajul ăsta și să-l folosim!
Știm ce ne place, ce ne satisface, ce ne bucură, ce animale putem fi la nervi, ce ne face să iubim și ce iubim, știm tot. Și le putem avea pe toate. Poți ajunge jurnalist, muzician, avocat, doctor. Poți fi un șoț iubitor, un om cumsecade, un bețiv fără rost în lume, o femeie puternică, un om cu valori sau nu.
Alegerea  contează . Și norocul sau ghinionul pe care-l întîlnim , sunt semnele care intervin. Ca și altele care-și fac apariția. Se numesc oportunități. De ce să nu alegem? Vrei să stai la mîna destinului? Bine, nu ai decît! Probabil viața ta va fi mai puțin palpitantă. Vrei să muști animalic din viață? Iarăși bine, vei avea cîte ceva plin, mereu.
Faptul că iei din toate un avantaj și profiți de oportunități, de noroc, de ghinion, nu e rău sau bine, nu e corect sau injust. E doar normal. E normal să iei ce apare dacă vrei. E ok să refuzi. Ai făcut o alegere. Contează să o faci, altfel vei ajunge să fii unealta celor doi jucători unici. Dumnezeu a dat anumite principii, legi, litere de urmat, pe care le poți lua ca atare și poți îmbrățișa în viața ta. Dar stai, că mai apare și celălalt , care îți dă isipite, te trage de ”fustiță” și te ademenește în mrejele lui. Pînă la urmă ce e asta? E un joc sau ce? Chiar nu poți fi normal într-o  lume normală? Unii sunt călugări, alții criminali. Fiecare și-a făcut notată alegerea sa.  Așdara, e bine să dai un sens așa cum îl vrei tu cuvîntului. Fie că dacă vrei cuvîntul copac să nu mai desemneze chestia aia mare cu craci în parc. Lasă să fie ce vrei tu să reprezinte. Ca și cu restul lumii. Dă-i un sens și nu te feri să trăiești. Pentru EL, e păcat să faci rău, pentru cel încornorat, e păcat să-l asculți pe EL. Așadar, orice ai face, e păcat și aiurea. Ce vei face? Le vei juca ”tănănica” după placul lor? La naiba, nu? Nuștiu ce veți face voi, dar eu nu stau deoparte. O să-mi fac mendrele toată viața mea așa cum am chef, totuși ținînd cont de Decameronul lăsat de EL. Iar dacă va fi să am ghinion sau noroc, sau necazuri sau bucurii, le voi avea, dar în rest voi alege! Voi alege să nu pierd niciodată , așa cum am făcut-o pînă acum!
Voi rămîne...Doctorul Personal Al Sufletului Meu!


Wednesday, October 10, 2012

Dragul meu blog,


Îți aduc la cunoștință că te-am înșelat cu un jurnal. El deja are o prioritate mai mare în ochii mei.
Sper că vei accepta situația cu mult calm și tact.
Înțelege-mă! El mereu este lîngă mine, pe cînd tu, îmi ceri regulat o grămadă de timp...
Adică..nu e vorba că vreau să inventez o scuză. De fapt, eu sunt vinovată că nu știu a-mi planifica corect timpul în așa mod încît să-ți acord și ție măcar puțin din vremea mea.
My appologize..

                       A ta, Adriana.