”A-fi-Ghenna”

Dragă blog,

Nici măcar nu realizam ce dată e....nu înțeleg , timpul ăsta parcă a mîncat brînză și e fugărit de lup.
Nu reușesc bine să-mi dilat puțin pupilele pentru o concentrare mai minuțioasă , că deja e duminică, și apoi luni-vineri, luni-vineri. S-ar zice că exista numai zilele astea în clepsidra lui Cronos. Văd în X. Cred că știi cum e . În ultimul timp, ispirația mea și-a luat concediu pe apa sîmbetei. Adică cum, vine ea la un ceai din cînd în cînd, dar pot să-i număr vizitele pe degete.

Știu că ești curios să mă întrebi cum mă simt.
Foarte bine. Mă scald în liniștea mea interioară. Viața e plicticoasă...parcă, dar o mîzgîlesc eu cît se poate! Îi desenez ”morcovei” , cum făceam de mică în caietul de matematică a fratelui.
Vreau un Big-Bang, o schimonosire , o ceva măcar, mîncați-aș!
Dar pînă la urmă, poate fi și mai rău.
Olecuță sunt nudă în interior. Goală, ștearsă, porno..zi-i cum vrei, același sens va avea. Să fie oare asta maturitatea? Parcă văd că mă întîlnesc în zilele următoare cu Miss Reality , care-mi va întinde oficial mîna și-mi va zice sever :  ”Bun venit în lumea adulților, pui!” )) Și din nou lovitură sub centură.

Și dacă, dacă, totul va fi ”AfiGhenna”, atunci eu voi juca hora Moldovei în degete. Dar eu știu că o să fie. Voi fi actriță, sau voi cînta prin cluburi din America, sau îmi voi băga demnitatea la dubă , devenind jurnalistă, sau, sau....îmi voi face ”de vreo pîine” , chinuind chitara pe strada Champs-Elysee din Paris. Mă filmează un amator și îmi postează video-ul pe YT, acolo am mai multe vizualizări ca PSY cu Gangnam Style-ul lui și în final devin eroina mondială, mă cunoaște pînă și cel mai analfabet copil din Africa, apoi mor împușcată  de-un killer invidios și peste cîțiva ani toți mă învață la istorie. HAPPY END!

Conclusion : Realizez faptul că indiferent de ce drum voi alege în viață, tot timpul ”vîntul” își va exersa artele marțiale în fața mea, dar voi păstra copilul din mine, mai ales omenia acelui copil, pentru că asta mă face mai EU, mai alta...mai cu zîmbetul pe buze!

Cu capu-n jos!

Mama îmi zice într-o zi : ”să te culci la ora 23, pentru că în perioada orelor 23:00 - 1:30, se produce hormonul fericirii. ”
oare-s minciuni?

se vede că la mine aseară nu s-o produs nimic....mi-e ”хренова”de tot!

Avocații ”cuiva”

Să zicem că m-am întors...Temporar! De ce nu vreau să mai scriu? Logic..prea numeroși sunt Avocații Diavolului, care se hrănesc ca niște vampiri sociali, criticînd.

E factum, oamenii trăiesc și mor. Suntem conectați la o roată cu perpetuum mobile, din care nu există ”căi afluiente”. Bogați, săraci, cu fițe, mai cu fără (și tot genul de masculi și femele)...- toți odată și-odată ajungem la lilieci. Adevărul e că toată viața e o pregătire pentru moarte. Hîîmmm, dar dacă e să zic așa, recunosc că e o pregătire al naibii de lungă și sofisticată. Știu că unii au opinii diverse în ceea ce privește viața, dar asta se întîmplă datorită legii unicității și a faptului că nu toți simt același lucru, sau mai bine zis, aceleași lucruri.

Oamenii sunt diferiți, asta e cert. Dar adeseori în stările mele de reflecție, îmi pun întrebarea : ”cum de ajung ei să semene într-atît?” Răspunsul e destul de simplificat : ei creează. Ei creează tot ce există. Un copac este un copac pentru că așa la numit omul. O pasăre este pasăre pentru că are aripi și zboară și fiindcă omul a zis astfel. Și trea lea lea...tot așa mai departe. Totul ce ne înconjoară este cum este, pentru că așa vrem noi, să inventăm anumite ”chestiuțe” .

Acum să trecem la altă perspectivă. Absolut toți homo-sapiens din lumea asta ..păcătuiesc și nu aveți cum să mă contraziceți.  Nu mă leg de religie nicidecum. Nu îl amestec pe EL sau pe celălalt de desubt  care ne arde la fund din cînd în cînd în discuția noastră.
Totul se referă la om și păcat. De cînd ne naștem, posedăm ceva ce este numai al nostru și ceea ce ne definește ca existență- liberul arbitru. Avem putere, care se referă la faptul că putem face ce dorim, că putem și alegem în cele din urmă să acționăm. Nu vine să ne bată la cap nici EL , dar nici domnul cu coarne. Doar ne trag de mînecă. Dar știți ce?  Putem să le tragem clapa amîndurora! Și așa nu știm ce se întîmplă după moarte , asta pentru că nu s-a întîmplat vreodată minunea să se întoarcă vreo unul de dincolo să ne împărtășească peisajul ce ne așteaptă... Idee e că pînă atunci suntem atît de puternici și liberi, încît adevăratul lucru cu adevărat ofticant aparține celor doi, rău și bine, sau spuneți-le cum vreți. Așa că haideți să luăm avantajul ăsta și să-l folosim!
Știm ce ne place, ce ne satisface, ce ne bucură, ce animale putem fi la nervi, ce ne face să iubim și ce iubim, știm tot. Și le putem avea pe toate. Poți ajunge jurnalist, muzician, avocat, doctor. Poți fi un șoț iubitor, un om cumsecade, un bețiv fără rost în lume, o femeie puternică, un om cu valori sau nu.
Alegerea  contează . Și norocul sau ghinionul pe care-l întîlnim , sunt semnele care intervin. Ca și altele care-și fac apariția. Se numesc oportunități. De ce să nu alegem? Vrei să stai la mîna destinului? Bine, nu ai decît! Probabil viața ta va fi mai puțin palpitantă. Vrei să muști animalic din viață? Iarăși bine, vei avea cîte ceva plin, mereu.
Faptul că iei din toate un avantaj și profiți de oportunități, de noroc, de ghinion, nu e rău sau bine, nu e corect sau injust. E doar normal. E normal să iei ce apare dacă vrei. E ok să refuzi. Ai făcut o alegere. Contează să o faci, altfel vei ajunge să fii unealta celor doi jucători unici. Dumnezeu a dat anumite principii, legi, litere de urmat, pe care le poți lua ca atare și poți îmbrățișa în viața ta. Dar stai, că mai apare și celălalt , care îți dă isipite, te trage de ”fustiță” și te ademenește în mrejele lui. Pînă la urmă ce e asta? E un joc sau ce? Chiar nu poți fi normal într-o  lume normală? Unii sunt călugări, alții criminali. Fiecare și-a făcut notată alegerea sa.  Așdara, e bine să dai un sens așa cum îl vrei tu cuvîntului. Fie că dacă vrei cuvîntul copac să nu mai desemneze chestia aia mare cu craci în parc. Lasă să fie ce vrei tu să reprezinte. Ca și cu restul lumii. Dă-i un sens și nu te feri să trăiești. Pentru EL, e păcat să faci rău, pentru cel încornorat, e păcat să-l asculți pe EL. Așadar, orice ai face, e păcat și aiurea. Ce vei face? Le vei juca ”tănănica” după placul lor? La naiba, nu? Nuștiu ce veți face voi, dar eu nu stau deoparte. O să-mi fac mendrele toată viața mea așa cum am chef, totuși ținînd cont de Decameronul lăsat de EL. Iar dacă va fi să am ghinion sau noroc, sau necazuri sau bucurii, le voi avea, dar în rest voi alege! Voi alege să nu pierd niciodată , așa cum am făcut-o pînă acum!
Voi rămîne...Doctorul Personal Al Sufletului Meu!

Dragul meu blog,

Îți aduc la cunoștință că te-am înșelat cu un jurnal. El deja are o prioritate mai mare în ochii mei.

Sper că vei accepta situația cu mult calm și tact.
Înțelege-mă! El mereu este lîngă mine, pe cînd tu, îmi ceri regulat o grămadă de timp...
Adică..nu e vorba că vreau să inventez o scuză. De fapt, eu sunt vinovată că nu știu a-mi planifica corect timpul în așa mod încît să-ți acord și ție măcar puțin din vremea mea.

My appologize..

                       A ta, Adriana.

Mesaj de ”bun-venit” !

     Cît aș vrea, ca un băiat să vadă (măcar pentru început) , o prietenă în mine. Să nu înceapă discuția pe site-uri de socializare cu  vorbe de genul : ”Salut! cf? ” ? ( apropo, urăsc abrevierile, chiar e atît de greu să mai scrii cîteva litere în plus?) Mai adresează niște întrebări de prisos, apoi numaidecît își atinge țelul cu ”miserioasa întrebare” :  ”Auzi, tu ai prieten?” sau ”Poate îmi dai numărul de telefon să te cunosc mai bine?” Oare chiar a uitat genul masculin cum să utilizeze arma cuceririi? Aloha! Băieți! În ce secol trăiți? Nu am chef (cel puțin eu personal), să mă îndrăgostesc în calculator sau telefonul mobil. La kilometri depărtare nu poți construi o relație de lungă durată. Da, faci cunoștință cu o domnișoară/ băiat, dar nu dă rezultatul cuvenit. Vă conduceți după instinctele primitive : cum vedeți o fată frumoasă, cum doriți să puneți ”mîna” pe ea (marea majoritate). Încercați să pătrundeți în sufletul ei, în cugetul ei, să vedeți ce gîndește și cum gîndește. Căci, pîna la urmă, ce folos că ai lîngă tine o fată aidoma Afroditei, dacă incert, nici măcar nu cunoști culoarea ei preferată..sau alte mărunțișuri pe care noi, fetele, le luăm în seamă.
      Poate că sunt prea dominată și inspirată de filme și cărți..dar, întotdeauna mi-am dorit o dragoste pură, care să înceapă dintr-o privire, sau dintr-un zîmbet nevinovat. Oricît de populare nu ar fi site-urile Facebook și Odnoklassniki, ele nu oferă esențialul. Cînd discuți cu cineva, ai nevoie de realitate- de contact vizual, gesturi, mimici , să pătrunzi în ascunsul manuscris al sufletului acelei persoane.

Și încă....

”Cred că aș aprecia la un bărbat în primul rînd bogăția sufletească, aș vrea să găsesc în el o mare bibilotecă a trăirilor, a meditațiilor, a dramelor și înălțărilor, un fel de muzeu, un muzeu viu. Nu reușesc să mă exprim exact. Poate că am folosit comparații nereușite. Mai bine așa: aș vrea ca sufletul lui să fie un instrument complex, să aibă atîtea însușiri și sunente, încît nici o viață întreagă să nu reușesc să i le descopăr și să i le cunosc. Și cred că nu sunt o excepție. Mi se pare că așa ceva este foarte feminin, general-feminin...Această aviditate, această dorință de a veghea asuprea multor, multor bogății, pe care mintea noastră nu le cuprinde, dar pecare le poți prețui și venera...Pentru că numai venerînd poți iubi...”

Broasca

”În fiecare corp uman există un parazit,
dar pronosticul este optimist :
cu el se poate de luptat!”

  

   În gura mea viețuia o broască. Cu regret, nu-mi amintesc cînd a apărut, dar am senzația că a fost dintotdeauna. Deseori o urmăream, uneori ea sălta și părea că-i destul să scuip pentru a mă izbăvi de ea. Cu timpul am conștientizat că aceasta nu era prea în puterile mele. 

   Încercam să tușesc convulsiv pentru a expulza corpul străin și neplăcut. Dar încercările erau zadarnice. Îmi pierdeam vocea, dar broasca rămînea tot acolo. Mă controla, mă domina. Distrusă și necăjită, îmi părea că singură sunt o broască. În comunicarea mea cu oamenii, broasca era permanent însetată și atunci gura mea devenea uscată de nu puteam lega două cuvinte. Îmi ieșeau din gură ușor doar niște fraze indecente. Broasca jubila, iar eu mă simțem o marionetă.

    A durat destul de mult și eu mi-am pierdut destui prieteni. Condamnam broasca, dar mă loveam de gîndul că m-am contopit deja organic cu ea. M-a ”înghițit ” broasca. Dinamic adăuga în greutate și cu fiecare zi îmi cerea jertfe tot mai mari. Mi-am stricat relațiile chiar și cu cei mai apropiați oameni.

    Uitam despre broască doar în timpul lecturii sau cînd ascultam muzică rock. Se comporta neutru sau poate pur și simplu adormea (are și broasca uneori nevoie de relaxare). Nu mă deranja în momentele de singurătate  și eu am început cu plăcere să petrec timpul citind sau hoinărind pe ulițe. 

    Broasca și-a imaginat că eu am renunțat la comunicare. Uneori și eu credeam la fel. Dar fără comunicare omul nu poate exista prea mult timp. Și eu încercam periodic să-mi restabilesc relațiile cu oamenii sau să vorbesc cu cineva deschis-ea parcă se umfla împiedicîndu-mi respirația, iar saliva devenea amară. Îmi căutam o dragoste, dar din păcate nu aveam parte de ea.

    Cu timpul m-am obișnuit și chiar mai mult : dorințele broaștei deveneau ale mele, manierele ei-manierele mele. Broasca mă domina fundamental : triumful ei era deplin, dependență ireversibilă.
     Devenisem nepăsătoare, singuratică - bătută de vînt. Nu mai aveam nevoie de nimic, nu mai aspiram la nimic. Dar într-o seară , pe ușa camerei mele a intrat un înger- mama , care mi-a zis : ”Viața ta- e în mînile tale! Nimeni și nimic nu te poate impune să faci ceva, nu te poate domina cu forța. Trebuie să te încrezi în propriile forțe și să mergi înainte cu orice scop.”

      Aceste cuvinte, mi s-au lipit ca sărurile pe rinichi. Tot ce era mai important acum, era să scap de acea broască hidoasă și să recapăt tot ceea ce am pierdut. Nu-mi mai rămînea nimic de ales..de altfel mă înghițeau balaurii singurătății...
      A trecut ceva timp..și situația s-a ameliorat...totul a revenit la locul lui ) Cred că broasca din trecut a văzut că nu mai poate lupta împotriva mea și a sărit în alt corp ca să-l paraziteze...
      Nu învinuiesc această broască cu nimic, poate că ea a fost cea care m-a ajutat să mă regăsesc pe mine însumi, ea mi-a testat puterile, curajul și speranța...Doar că pentru asta, eu am avut nevoie de MAMA!