Omul cu adevărat fericit este acela căruia nu-i vine să creadă că-i liber

   Fericirea? Culoarea ei trebuie să fie verdele primăverii, imposibil de descris. Această culoare se repetă în fiecare frunză nouă, puterea regenerativă explodează în fiecare fir de iarbă, în fiecare rămurică. Ca să fii fericit, trebuie să fii liber, să iubești tot ce te înconjoară, căci dacă în această lume există o singură ființă sau lucru pe care nu-l iubești, nu vei putea fi niciodată pe deplin fericit.
   Dintre autorii romanelor realiste din literatura română care au abordat tema fericirii au fost Liviu Rebreanu în ”Pădurea Spînzuraților” și Marin Preda în ”Cel mai iubit dintre pămînteni”. Am ales anume aceste opere fiindcă sunt niște fresce sociale veritabile ce caracterizează conflictele interioare a personajelor care sunt în căutarea liniștii sufletești, a fericirii depline. Purtătorul mesajului primului roman menționat este Apostol Bologa. În familia sa, el a fost educat ca în viață să năzuiască mereu să dobîndească stima oamenilor și mai ales pe a sa însuși, pentru ca sufletul său să obțină un echilibru statornic între lumea sa lăuntrică și cea de afară. Atît el, cît și protagonistul celeilalte lucrări, încearcă să-și găsească fericirea prin iubire , susținînd că ”omul singur nu e cu nimic mai mult decît un vierme” . Victor Petrini la fel trăiește cu ideea că singularizat, omul nu valorează nimic și numai iubind poți penetra nemurirea și poți ajunge culmile fericirii,
   Întrucît ambele personaje sunt supuse să vadă moartea cu ochii, în captivitate își formează mai multe concepții asupra vieții, libertatea devenindu-le un lucru de preț. Ei caută să-și descopere greșelile, încercînd să dea un sens existenței lor („Numai în fața morții pricepe omul prețul vieții și numai primejdia îi oțelește sufletul”). Libertatea este înțelească de ei nu atît în sensul propriu, cît și libertatea în puterea gîndurilor și a faptelor.
   Din afirmația lui Bologa „Prăpastie afară, prăpastie în sufletul meu, și la fiecare poticnire mă uit în fundul prăpastiilor și așa a fost întotdeauna, de cîte orim mi-am dat seama că omul nu poate merge singur pe drumul vieții, fără  o călăuză sigură, și totuși mereu am încercat. Dar drumul vieții e plin de răscruci și la fiecare răscruce am fost silit să mă opresc , să chibzuiesc și niciodată n-am nimerit calea cea dreaptă și m-am întors înapoi, și nici înapoi n-am cunoscut drumul pe care am mers”, înțelegem că acesta este un suflet chinuit, torturat de propria-i conștiință, care luptă pentru a fi împlinit , pentru a-și găsi fericirea. El crede că numai prin iubire poți să-l cunoști pe Dumnezeu și să te înalți pînă la ceruri. Petrini are păreri asemănătoare, susținînd că „Mitul fericirii prin iubire n-a încetat și nu va înceta să existe pe pămîntul nostru, să moară adică și să renască perpetuu”. Apostol Bolga, fiind determinat să lupte împotriva românilor în război, hotărăște să dezerteze, deoarece datoria lui este să ”trăiască și să triumfe” și că moartea înseamnă „lașitate pentru omul care are un ideal în lume”. Victor Petrini, însă, fiind implicat în mai multe relații amoroase, trăiește dragostea la cote imaginabile, dar din această cauză, îi vin și decepțiile pe care le suferă mai apoi.
Avînd în el latura patriotică, Bologa decide să treacă latura frontului „cu inima ostenită de bucurie”,  însă este prins și condamnat la moarte. Ca un om cu credință în Dumnezeu, el acceptă moartea, întreaga sa ființă fiind cuprinsă de iubirea totală față de oameni, astfel el ajungînd să atingă fericirea.
   În drumul său spre fericire, Victor dă dovadă de o persoană fără principii creștine, omorînd, fiind desfrînat și negîndu-l pe Dumnezeu. Însă, el trăiește cu speranța că în pofida la toate, sufletul său poate fi salvat prin dragoste.
   Vizînd afirmația lui Grigore Vieru, pot să afirm că adevărata fericire o cunoști doar prin gustul deplin al libertății, ceea ce ne-au demonstrat-o și cele două personaje.
   Tema dată este foarte actuală, fiindcă doar trezindu-ne propriul suflet din amorțire și conștientizînd că viața trebuie trăită la cote maxime, putem simți aerul împrospătător al fericirii.
    Spre deosebire de perioada romanelor, în care puterea socialistă își spunea cuvîntul, noi trăim pe baza principiilor democratice, unde libertatea este deplină și avem posibilitatea să fim singurii dirijori ai vieții noastre.
    În concluzie, aș vrea să menționez că fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată pe deplin, dar pentru căutarea ei, merită să alergi toată viața.

Elaborat de :
Banari Adriana

A good reputation is more valuable than money

  A reputation is an animal designed by the comitee: you give birth to it, but the way it develops depends on the actions of others. In all the things, it's harder to build than to destroy. Building a good reputation requires effort, patience and time.
  A reputation is more valuable than money, because a good reputation can lead money.
Money is good too, but without a good reputation, they cost nothing. Sometimes, even if we don't want to choose between money and reputation, there will come a day that we will have no other option. We will have to decide which is wich.
    Having enough money to survive is important, but probably the most important thing about it, is having just enough that you don't have to think about it.
    While most of the peope think that reputation, fame, success, power and money come together, the truth is that many times they don't. You can be powerful and famous, but unsuccessful, having a bad reputation and to not be particularily rich.

The way you treat yourself, sets the standarts for others

   An old saying states that  'love me, love my dog" , which  is really relevant when speaking about your own way of being. If you love yourself, treat yourself right, have self-esteem and appreciate the things you do, then you can consider you will get along well with those around.
Instead of treating yourself poorly and not taking the care that you need in your life, including things like continual education and development of your spiritual and physical body, treat yourself like you want others to treat you.
    In every morning, when you wake up, go in front of the mirror and say : I am the most beautiful creature in the world. Love you! If I want something , I will get it! 
All it takes is awareness and to start acting.

Summary of the text „My mother's hands” by Robert Fountain

   Robert Fountain is an american writer. The year of his birth is unkown, but it is said that he died in 1965. He spent his childhood in Ottawa's Lower Town and later became a writer of short stories.
  The title of the text - "My mother's hands" is not so appropiate to the context. The title isn't very sugestive because it makes us think that the story will be about mother and her hard work that she had done for family and how is reflected on her hands. The true meaning of this expression is shown at the end of the text, when the husband came home with a bottle of lotion for her hands.
   We can determine the text as a life or a love story because the author describes the relationship between one couple and their arguments in family.
    Also, we can identify some global themes, such as love and the life lived by a couple with all their feelings and thoughts. The narrator thought that it was impossible to find something new in the person you care about, even after a long marriage, but his parents proved him wrong. Althought, they didn't show it to the outside world. Their love was strong and this thing kept them together for such a long time.
The main characters are the old couple- husband and wife and their son, who is the narrator of this story.
    The story begins with a short description of the narrator's parents,who were in their late seventies and who lived a very  quiet life. He tryed to organize for them some travels in the nature, but it had no effects on their old lives. One day, when author usually came to bring some scallops for them, he was surprised by an extraordinary thing : his parents were in a bad quarrel. They had different ideas on an event from past. This situation ended with the husband's escape. Narrator and his mother were very worried, so that he won't start drinking again as he did when he was young. All the bad thoughts were shattered when the husband entered in the house with a bottle of hands lotion, giving it to his beautiful and beloved wife.
   The beggining of the story is very interesting , but unusual. It serves as the opening at the text and showes the author's view about love between people.
I think that the main idea is : even after 50 years of marriage , the spuses still love eachother deeply, in despite of the conflict that took place between them.
     In the end, the author finally understands that his parents have a special relationship.
The author's language is simple. The vocabulary is used in harmony with the theme and with the described situations. It is colloquial and easy for the reader to understand.
      In the text, aren't used many stylistic devices, just a few comparisons to describe how important mother's hands were for the husband : 'To my father, though, they must have been the hands of a young woman he loved, a woman who had stayed for a long time in his heart as precisely the same woman".
      From my point of view, this is a wonderful story that can be read in a short time, that supports the idea of unconditional love that still exists through the time.

șuieră vîntul, nu eu.

  Voi ați știut că pe timp de vară, nimic nu-ți pare mai gustos ca sîmburii de abricoase? Cel puțin, mie. Parc-ar fi ceva bun și greu de atins. Iei un pietroi și lovești nici prea tare , nici prea încet..așa, ca să rămînă miezul întreg, că de nu..strîngi fărîmiturile..și o brînză înțelegi din comoara aia. Eu n-am copac de abricoase acasă.Și încă cîte n-am și cîte-aș vrea să am. Așa-i și cu viața omenească. Dacă lovești prea tare s-ar putea să-ți dai peste degete și tot ție nu-ți iese. Totul trebuie gîndit. De măsurat nu de șapte ori, dar chiar de douăzeci dacă se poate. Deja fiecare cu moda lui, cum se mai spune.
Tot stau și mă gîndesc de vreo două  săptămîni ,5 ore- 40 minute-28 secunde:  e bine să-ți asculți inima sau rațiunea? Inima are obiceiul să spună mari prostii, creierul parcă se dovedește a fi mai ”cu picioarele pe pămînt”...privește și în viitor, dar inima se delectează numai cu plăcerea de moment. În schimb ea are accesorii frumoase - FLUTURII! (sarcasm)
Vremea noastră e foarte bună pentru curățarea creierului de impurități și lucruri nefolositoare. Mai stăm acasă, mai facem lucruri care nu le putem face cînd soarele se joacă pe-afară ..și-n suflet parcă-i mai nu știu cum ..altfel. Mai gîndim la soartă, care lua-o-ar naiba, chiar e un business eșuat uneori.

- Nu putem noi fi împreună.
- Și nu te-ai plictisit s-o tot repeți?
- Hîmmm...plictisit...
- Atunci trebuie să mă ștergi.
-Eu? De ce eu?
-Tu ești cea cu gardurile.
-Și să trăiesc eu cu vinovăția asta?
- Asumă-ți riscul.

вот так.  Hai să ascultăm melodii zburătoare, să privim la luna care s-a ascuns de prea mulți ochi, hai să apucăm o mîță de coadă și să o facem să mieune. Chiar hai. Nu vrei?
Eu țin în palmă o lumină. Parcă-mi face din ochi. Pare strălucitoare. Și paharul cu apă de pe masă e plin...
Vreau ca să-mi fie totuna. Vreau toate stelele de pe cer. Măcar pentru o seară. Să mă umple cu cîmpul lor magnetic.

Aoleu ș nicănumădoare.
Fiți cuminți.
A.B.

Chipul mamei trecut prin vremi

”Mama e prototipul unei umanități ideale, considerată mai ales din perspectiva etico-psihologică. Ea ține în cumpănă dreaptă însăși viața”.  (Eliza Botezatu)

Dintre toate operele lumii , mama rămîne a fi opera cea mai desăvîrșită a lumii. Cuvîntul ei, este ca o liră de aur, chipul, aidoma unei icoane sfinte, reflectă toate bucuriile și durerile vieții.
Nu există nicăieri un scriitor care să nu fi făcut măcar o însemnare fugară despre mama. O amprentă importantă în literatura română asupra acestei teme,  au lăsat Ion Creangă în ”Amintiri din copilărie” , unde mama (Smaranda) este creatoarea și susținătoarea în toate, dar și Mihail Sadoveanu în romanul realist ”Baltagul”, în care Vitoria Lipan este simbolul femeii și mamei puternice, care reușește să facă față tuturor obstacolelor care-i stau în cale, prin propriile forțe.
Timpul este prețios, atunci cînd mama își vede odraslele împlinite. Pe chipul ei, timpul își lasă aspru urmele, întipărind toate tristețile și chinurile vieții.
Am fost determinată să aleg aceste opere, deoarece scriitorii îmi oferă un portret detailat și  vast al mamei. Vitoria este o mamă devotată și grijulie, atentă la evoluția copiilor ei, pe care îi învață să respecte datina și să fie pricepuți în ale gospodăriei. Smaranda, este o femeie simplă, țărancă, care crește o droaie de copii, dar este harnică, dornică de învățătură, năzuind să asigure copiilor o viață mai bună. De aceea, copilul vede în ființa care i-a dat viață o adevărată ”zeiță”, avînd atitudinea de venerație pentru mama sa, considerînd-o ”plină de minunății”. Spre deosebire de protagonista din ”Amintiri din copilărie”, Vitoria se dovedește a fi o mamă iubitoare dar și severă în același timp. Pe Gheroghiță (fiul ei) , îl primește cu bucurie, semn de dragoste maternă, iar gesturile-i dovedesc afecțiunea (”îl primi cu bucurie și-l sărută pe amîndoi obrajii”). Prin educația care le-o oferă copiilor, ne dăm seama că aceste două personaje sunt exemple de urmat. Ambele sunt credincioase și purtătoare de datini, aceste calități insuflîndu-le și copiilor. În pofida faptului că sunt neștiutoare de carte, ele doresc ca să obțină rezultate educative bune de la copii. Smaranda este plină de duioșie, de sensibilitate, ceea ce îl face pe Nică (feciorul) să  poarte un deosebit respect față de ea. Cînd acesta o lasă înglobată de treburi și fuge la scăldat, ea îl pedepsește luîndu-i hainele , iar cînd se întoarce rușinat și flămînd, îl dojenește blînd ca să-și schimbe purtarea.
Vitoria o pune pe Minodora să pregătească mîncare, să deretice, căci ca viitoare gospodină , va trebui să transmită rînduiala de la mamă la fiică.
Aceste personaje, ne oferă posibilitatea să le cunoaștem experiența de viață, făcîndu-ne să înțelegem atît virtuțile , cît și defectele vieții familiale ale lor. Protagonistele romanului, aparțin realismului, deoarece sunt în raport cu societatea, avînd ca țintă cunoașterea și înțelegerea luimii. Ele sunt niște ființe complexe, amestec de calități și neajunsuri.
Eu cred că Eliza Botezatu a avut dreptate afirmînd că mama este prototipul umanității ideale , fiindcă oricîte argumente nu am aduce, ea rămîne a fi generatorul vieții pe pămînt, iar în viața copilului - perfecțiunea întruchipată. Prin operele ”Amintiri din copilărie” și ”Baltagul”, Ion Creangă și Mihail Sadoveanu au dorit să ne expună o frescă a dragostei materne în familie, care este manifestată în mai multe moduri, dar totuși rămîne a fi lucrul cel mai de preț în formarea copilului ca personalitate.

Life is to be lived! Don't wait for happiness. Create it!

More and more young people are saying: ”Live the moment!” or ”you have just one life, don't waste it in vain!” and other expressions with wich they like to appologize for mistakes that will be made. If you have only one life , don't you think that it's wiser to love it? No one said that it's not good to live the moment, live it at the fullest, with no regrets, but remember one thing: "If you love your life, life will love you too".
You should always enjoy the moments of life, even if they are bad or good. You must feel every desire that exists.
Our mission on this earth is to do special things, without receiving something in return, If you don't do the best you can, in everything, than you'll never know how far you could have gotten.
We can live now, every day. We should find our meaning and joy at this time, not some other. Don't wait for happiness. Create it! Postponing happiness, however, is not the only problem. We also lose much of our lives seeking to gain the approval of others. We live our lives for others , not in a charitable way that might bring mutual happiness , but in a slavish way, putting our happiness in their hands. We often worry about what other might think and say of us.
Don't do that! Just be yourself! Be happy and be how you want to! Live your life as you live the last moments on the Earth!

Scădere în cădere

Stau și răscolesc prin arhiva mea de lucruri. Nu știu ce am fost în viața anterioară, dar în cea de față știu precis că îmi place să colecționez toate mărunțișurile. Gîndurile însă nu mă lasă. Mă chinuie prezentul. Ziua de AZI, nu mîine și nu ieri. Gîndurile mele...ce vor să spună ele și nu pot? cine le blochează accesul spre libertate și de ce? Dovezi și cauze...asta căutăm cu toții în fiece fir de cuvînt. Vreau să mă culc și să mă trezesc peste vreo 10 ani. Cine știe, poate deschid ochii și sunt un alt om, unul în totalitate cu picioarele pe pămînt și încrezut. De ce eu? De ce eu sunt nevoită să fac față acestei doamne crunte și meschine- Realitatea? Nu că aș bîrfi-o, dar de multe ori ne-am săgetat cu privirile...o adevărată hipnoză a minții.
Mă înnec în propriile-mi vise și trăiri. Să fi greșit eu cu ceva? Oare nu suntem cu toții oameni? Oare nu toți suntem predispuși să greșim? Alergăm într-un labirint mistic care are ca trofeu- CUNOAȘTEREA și care nu-i este dat nimănui să-l treacă...nimănui..oricît ar încerca de mult. În jur văd de toate , ură, răutate, invidie, corupție! Dar unde-i, unde-i ascultarea, liniștea cea sufletească? Este o vorbă din bătrîni : ”Comportă-te cu persoana de alături așa cum ai dori să se comporte ea cu tine”.. însă cît de ursuzi sunt cu toții la aceste spuse!

Un gol, un gol imens ce se prăbușește în neant.

Cu scădere -
în Cădere.

Care este deosebirea dintre un moldovean și un român?

**************

Astăzi am decis să fac un sondaj, analizînd perspectiva mai multor persoane în ceea ce privește deosebirea dintre moldoveni și români. Unele răspunsuri m-au adus la un rîs homeric, dar după ”cortină”, ar fi trebuit să aducă plînsul. Sunt româno-basarabeancă și nu mi-e rușine să recunosc acest lucru.  Am susținut mereu că românii și moldovenii sunt unul și același popor ,cu aceeași istorie, limbă și tradiție.
 Pentru început, am decis să postez cîteva păreri vis-a-vis de topicul prezentat. Oare ce cred moldovenii despre români? Dăm start ”ingeniozității„ ! :D

- Românul știe cine-i el, moldovanul se caută.
-Diferența e extraordinar de mare. Ei se deosebesc după cultură, vorbă, au dansuri diferite.
- Moldovanu-i curvă, că nu știe cu cine-i.
- Românii vorbesc mai frumos.
- Se deosebesc după accent.
-Moldovenii folosesc rusisme cît duce trenul, iar românii nu pot scăpa de anglicanisme.
-Românul se fărîmă, moldovanul vorbește așa cum este.
- Noi (moldovenii) suntem mai simpli, mai expresivi. Românii depind de mamă. Fac ceva și o strigă pe mama. După 18 ani tot depind de părinți.
- Românii sunt inundați cu manele. Moldovenii ascultă de toate , ei nu se alintă - tot ”vpadreat”.
-Unu-i mai prost și altu-i mai hîtru.
-Moldovanul grăiește moldovenește. Românul - idee nu am . )
-Un moldovean se deosebește de român prin faptul că se consideră moldovean înflăcărat, nedorind să recunoască că este român sau fără a-și da seama. La fel, el este de părerea că are o limbă proprie și nu are idee cum se înțelege cu românul, probabil că prin metode telepatice.
-Sunt aceeași. Oare ce diferență este între un moldovan și un rus? Suntem un popor, dar despărțiți unii de alții.
-Nu știu, De fapt, poartă o istorie comună , dar totodată și diferită, fiecare aparte cu ale sale (Transilvania, Țara Românească, Moldova). Vorbesc aceeași limbă - română sau moldovenească, doar că dialectul diferă. Cred că deosebirea este atitudinea. Un român nu este un moldovan și un moldovan nu este român după modul de comportare. În zilele noastre, acestă diferență este vizibilă.
- Deosebirea e că moldovenii trăiesc în spațiul dintre Prut și Nistru , iar românii în România lor.
- Românii au mulți țigani, ca un cîine plin de păduchi , moldovenii olecuță mai puțini. (”Cum se numește un țigan cu telefon mobil? - Rom Telecom!”)

Deci astea sunt părerile concetățenilor mei. Am cerut și opinia unui român și trebuie să menționez că a fost unicul răspuns care m-a avantajat. El sună cam așa : ”Voi sunteți români , doar că mulți preferă să vorbească limba rusă. Sunteți ca și noi, doar că rupți de lîngă țara-mamă. Am fost acolo și am văzut cum e. ”

Miron Costin în vechile sale cronici scria : ”..măcar că ne răspundem acum moldoveni, iar nu întrebăm: știi moldovenește? ci știi românește?”. În perioada războaielor ruso-turce din a doua jumătate a sec. al  XIII-lea- începutul sec. al XIX-lea, administrația țaristă identifica populația băștinașă după țara de origine, în cazul dat- după Moldova, numindu-i moldoveni, unicul motiv fiind izolarea populației de restul etniei românești. Mulți oameni de cultură ruși, scriau că ”moldovenii sunt o parte a poporului român”. Conștiința noastră națională a fost frînată din cauza guvernării țariste care a dus o politică de rusificare aspră, ceea ce a condus la conservarea limbii materne. E demonstrat științific, că oricum s-ar denumi etnicii români din Republica Moldova, din Ucraina, Federația Rusă, Bulgaria ei reprezintă o singură etnie și vorbesc o singură limbă.

Vouă vă rămîne să formați concluziile de rigoare.
Viitorul nostru stă în formarea corectă a opiniei naționale!

Poezie fără titlu

Noaptea cîntă melodia tăcerii,
mustrînd dojenitor
stelele care au întîrziat
să apară.

Luna ca o cupă de aur,
își varsă licoarea
ce aduce a miere de-albini,
peste rîu.

După un bal mascat maiestuos,
florile și-au adunat frumusețea
sub petale,
cerșind o oră de somn.

E întuneric beznă
și liniștea coboară
asupra sufletului meu
umplut de lacrimile ploii.

Das ist fantastisch

Stau pe pernă și nu mă pot decide ce să fac. Manualele care abia așteaptă să fie deschise, temele care trebuie învățate, parcă-s niște caracatițe care își întind tentaculele gelantinoase spre mine cu o poftă involuntară, însă eu rămîn perplexă. Fu! Nu vreau nimic.  Ce zic eu? Cred că e avitaminoza specifică primăverii.  Și cum a zis Voronin :  ”cît am fost noi la guvernare, nu s-a mai văzut să ningă la sfîrșitul lui martie. ” Cum încape atîta ingeniozitate într-un singur creier? ))

Astăzi, în drum spre școala de muzică , am văzut un cocostîrc. Semn bun, afirm. Și da, partea mai rea e că tot anul voi rămîne singură din cauza acestui cocostîrc care trebuia să zboare chiar atunci cînd eu traversam podul de pe r. Răut.
-D-le Cocostîrc, sper că te-am văzut eu prima , că dacă te-ai mai arătat cuiva, nu-ți voi ierta faptul că vrei intenționat să lași oamenii singuri anul acesta.

Bine, Adri, STOP it.

Oamenii de știință spun că în cel mai mare procentaj , persoanele care doresc să inițieze o discuție , vorbesc despre timp sau vremea de afară. De ex . : ”Cer scuze , îmi puteți spune cît e ora? ” sau ”Ce zi frumoasă e astăzi” .Ce banalitate sugestivă. Cu ciclonul ăsta trimis de baba Odochia , nu-ți mai arde a nici o cunoștință. Mulțimea nu are nevoie de schimbări. Ea se ține pe instincte primare.

What else to say...sunt gata să dorm o săptămînă și după acesta să mă trezesc, să  beau o cană cu compot și să mai dorm încă vreo 2 zile. Și cred că, fără glumă, am alergie la frig.  Sunt răcită, amputată și pe deasupra simt că am răcit..moral. În capul meu există orice cu excepția curățeniei.

Mi-a fost asasinat motanul.


THE END.

N(uștiu) U(nde)

Să iubești.  
Să rîzi.
Să rîzi din nou.
Să asculți și să înveți.
Să spui Te rog și Mulțumesc.  
Să ai opinii.
Să le respecți pe ale celorlalți.
Să fii sincer.
Să fii prieten.
Să fii tu însuți.      



Ăsta e un crez al realității. Eu cred în succesul lui. Oamenii trebuie să aibă în ce să creadă. E o necesitate. Niciodată nu trebuie să te plîngi. Niciodată nu trebuie să explici. Doar un monolog consistent cu subconștientul tău te poate salva, te poate trezi, sau invers...te poate ucide. Mulți zic că oamenii sunt răi. Eu niciodată nu am dorit să cred teoria dată. Mi se pare o revelație cînd văd la știri o mamă care își aruncă copilul prin cine știe ce ”colț negru”, un șofer care calcă fără milă un pieton, fără a privi măcar în urmă, un deputat care învîrtește macaroane moldovnești pe urechile poporului ca cel mai mare expert în domeniu întîlnit vreodată. Ce-ți pasă ție că toată lumea în jur te fluieră, în timp ce tu îți bați ție însuți din palme? Ha.
Toți acuma sunt buni declamatori. Toți te cuceresc prin vorbele lor mincinoase. Eu le-aș da trecere liberă în Senat, ca pe vremea lui Caesar. Sunt și oameni sinceri, nu neg. Dar păcat că nu s-a inventat încă Cartea Roșie și pentru homosapiens pentru a include și această categorie acolo.
Greutățile nu pot fi cîntărite. Pe fiecare dintre noi, viața ne pune la diferite momente ale vieții - capcane.
Dacă ești adaptat ”luptei pentru existență”, reziști, te ridici și mergi mai departe. Mai cu experiență, mai cu fără.
Realizezi la un moment dat , că toți oamenii sunt impasibili. Dacă nu o găsești cu lumînarea, o găsești cu lanterna de la telefonul mobil, și-i tot acolo. Dar, ideea e, că ai găsit. Bun sau rău, dar ai găsit. Principalul că animalul din tine e satisfăcut.
Deseori îmi puneam întrebarea: ”La ce bun să citesc eu viețile unor oameni iluștri? Ce mă interesează ce-au făcut și cum au făcut?” Chestioare din astea. Acuma știu. Interesează. Și-ncă cum. O viață a unui om e o experiență care ți se dă pe palme. Plus și niște circumvoluțiuni pe deasupra.
Te vezi cu cineva. Acel Cineva, îți zice că a fost la o expoziție de-a lui Van Gogh. Dacă-l cunoști, desigur că-ți va veni în minte pictorul melancolic care a adus pe pînze culorile soarelui, care, săracul, s-a sinucis de singurătate și de nerecunoaștere. Atunci vei simți o invidie sură  (adică nici albă , nici neagră) pe interlocutorul tău, că nu ai mers și tu la celebra expoziție a operelor maestrului. Dar, în caz că nici nu ai auzit de acest talent, recunoscut după moarte, vei adăuga și tu ceva ca să menții conversația, apoi vei trece spontan la o altă temă. Oricum, e și asta o strategie, de a nu te lăsa mai prejos. Doar se știe, că printre noi mai sunt și oameni vanitoși care rîd, bat din palme, dau din urechi asemeni măgarilor, pentru ca nu cumva ceilalți să creadă că ei nu pricep nimic (după cum a afirmat Prostia lui Erasm).
Nu prea știu de ce m-am apucat eu de numărat firele nisipului mării. Una-i știută : toți te vor înconjura cu păreri de rău și fețe prefăcute cînd ești la ananghie. Toți vor posta poze pe site-uri cu tine. Dovadă de atenție. Dar pe la spate îi auzi involuntar : ”Eii , nu-are nimic. E jie.” Ironic, nu? De parcă ar fi trebuit să fii moartă pentru a stîrni ”jalea” lor de 50 de cenți.

Ăsta e jocul hazardului. Nu hotărîm noi dacă sîntem sau nu. Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie să o păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. Atîta tot.

Vă cuprind și aveți grijă de voi. Uitați-vă înainte și înapoi cînd mergeți pe drum.
Cu drag,

un Eu.

”A-fi-Ghenna”

Dragă blog,

Nici măcar nu realizam ce dată e....nu înțeleg , timpul ăsta parcă a mîncat brînză și e fugărit de lup.
Nu reușesc bine să-mi dilat puțin pupilele pentru o concentrare mai minuțioasă , că deja e duminică, și apoi luni-vineri, luni-vineri. S-ar zice că exista numai zilele astea în clepsidra lui Cronos. Văd în X. Cred că știi cum e . În ultimul timp, ispirația mea și-a luat concediu pe apa sîmbetei. Adică cum, vine ea la un ceai din cînd în cînd, dar pot să-i număr vizitele pe degete.

Știu că ești curios să mă întrebi cum mă simt.
Foarte bine. Mă scald în liniștea mea interioară. Viața e plicticoasă...parcă, dar o mîzgîlesc eu cît se poate! Îi desenez ”morcovei” , cum făceam de mică în caietul de matematică a fratelui.
Vreau un Big-Bang, o schimonosire , o ceva măcar, mîncați-aș!
Dar pînă la urmă, poate fi și mai rău.
Olecuță sunt nudă în interior. Goală, ștearsă, porno..zi-i cum vrei, același sens va avea. Să fie oare asta maturitatea? Parcă văd că mă întîlnesc în zilele următoare cu Miss Reality , care-mi va întinde oficial mîna și-mi va zice sever :  ”Bun venit în lumea adulților, pui!” )) Și din nou lovitură sub centură.

Și dacă, dacă, totul va fi ”AfiGhenna”, atunci eu voi juca hora Moldovei în degete. Dar eu știu că o să fie. Voi fi actriță, sau voi cînta prin cluburi din America, sau îmi voi băga demnitatea la dubă , devenind jurnalistă, sau, sau....îmi voi face ”de vreo pîine” , chinuind chitara pe strada Champs-Elysee din Paris. Mă filmează un amator și îmi postează video-ul pe YT, acolo am mai multe vizualizări ca PSY cu Gangnam Style-ul lui și în final devin eroina mondială, mă cunoaște pînă și cel mai analfabet copil din Africa, apoi mor împușcată  de-un killer invidios și peste cîțiva ani toți mă învață la istorie. HAPPY END!

Conclusion : Realizez faptul că indiferent de ce drum voi alege în viață, tot timpul ”vîntul” își va exersa artele marțiale în fața mea, dar voi păstra copilul din mine, mai ales omenia acelui copil, pentru că asta mă face mai EU, mai alta...mai cu zîmbetul pe buze!

Cu capu-n jos!

Mama îmi zice într-o zi : ”să te culci la ora 23, pentru că în perioada orelor 23:00 - 1:30, se produce hormonul fericirii. ”
oare-s minciuni?

se vede că la mine aseară nu s-o produs nimic....mi-e ”хренова”de tot!

Avocații ”cuiva”

Să zicem că m-am întors...Temporar! De ce nu vreau să mai scriu? Logic..prea numeroși sunt Avocații Diavolului, care se hrănesc ca niște vampiri sociali, criticînd.

E factum, oamenii trăiesc și mor. Suntem conectați la o roată cu perpetuum mobile, din care nu există ”căi afluiente”. Bogați, săraci, cu fițe, mai cu fără (și tot genul de masculi și femele)...- toți odată și-odată ajungem la lilieci. Adevărul e că toată viața e o pregătire pentru moarte. Hîîmmm, dar dacă e să zic așa, recunosc că e o pregătire al naibii de lungă și sofisticată. Știu că unii au opinii diverse în ceea ce privește viața, dar asta se întîmplă datorită legii unicității și a faptului că nu toți simt același lucru, sau mai bine zis, aceleași lucruri.

Oamenii sunt diferiți, asta e cert. Dar adeseori în stările mele de reflecție, îmi pun întrebarea : ”cum de ajung ei să semene într-atît?” Răspunsul e destul de simplificat : ei creează. Ei creează tot ce există. Un copac este un copac pentru că așa la numit omul. O pasăre este pasăre pentru că are aripi și zboară și fiindcă omul a zis astfel. Și trea lea lea...tot așa mai departe. Totul ce ne înconjoară este cum este, pentru că așa vrem noi, să inventăm anumite ”chestiuțe” .

Acum să trecem la altă perspectivă. Absolut toți homo-sapiens din lumea asta ..păcătuiesc și nu aveți cum să mă contraziceți.  Nu mă leg de religie nicidecum. Nu îl amestec pe EL sau pe celălalt de desubt  care ne arde la fund din cînd în cînd în discuția noastră.
Totul se referă la om și păcat. De cînd ne naștem, posedăm ceva ce este numai al nostru și ceea ce ne definește ca existență- liberul arbitru. Avem putere, care se referă la faptul că putem face ce dorim, că putem și alegem în cele din urmă să acționăm. Nu vine să ne bată la cap nici EL , dar nici domnul cu coarne. Doar ne trag de mînecă. Dar știți ce?  Putem să le tragem clapa amîndurora! Și așa nu știm ce se întîmplă după moarte , asta pentru că nu s-a întîmplat vreodată minunea să se întoarcă vreo unul de dincolo să ne împărtășească peisajul ce ne așteaptă... Idee e că pînă atunci suntem atît de puternici și liberi, încît adevăratul lucru cu adevărat ofticant aparține celor doi, rău și bine, sau spuneți-le cum vreți. Așa că haideți să luăm avantajul ăsta și să-l folosim!
Știm ce ne place, ce ne satisface, ce ne bucură, ce animale putem fi la nervi, ce ne face să iubim și ce iubim, știm tot. Și le putem avea pe toate. Poți ajunge jurnalist, muzician, avocat, doctor. Poți fi un șoț iubitor, un om cumsecade, un bețiv fără rost în lume, o femeie puternică, un om cu valori sau nu.
Alegerea  contează . Și norocul sau ghinionul pe care-l întîlnim , sunt semnele care intervin. Ca și altele care-și fac apariția. Se numesc oportunități. De ce să nu alegem? Vrei să stai la mîna destinului? Bine, nu ai decît! Probabil viața ta va fi mai puțin palpitantă. Vrei să muști animalic din viață? Iarăși bine, vei avea cîte ceva plin, mereu.
Faptul că iei din toate un avantaj și profiți de oportunități, de noroc, de ghinion, nu e rău sau bine, nu e corect sau injust. E doar normal. E normal să iei ce apare dacă vrei. E ok să refuzi. Ai făcut o alegere. Contează să o faci, altfel vei ajunge să fii unealta celor doi jucători unici. Dumnezeu a dat anumite principii, legi, litere de urmat, pe care le poți lua ca atare și poți îmbrățișa în viața ta. Dar stai, că mai apare și celălalt , care îți dă isipite, te trage de ”fustiță” și te ademenește în mrejele lui. Pînă la urmă ce e asta? E un joc sau ce? Chiar nu poți fi normal într-o  lume normală? Unii sunt călugări, alții criminali. Fiecare și-a făcut notată alegerea sa.  Așdara, e bine să dai un sens așa cum îl vrei tu cuvîntului. Fie că dacă vrei cuvîntul copac să nu mai desemneze chestia aia mare cu craci în parc. Lasă să fie ce vrei tu să reprezinte. Ca și cu restul lumii. Dă-i un sens și nu te feri să trăiești. Pentru EL, e păcat să faci rău, pentru cel încornorat, e păcat să-l asculți pe EL. Așadar, orice ai face, e păcat și aiurea. Ce vei face? Le vei juca ”tănănica” după placul lor? La naiba, nu? Nuștiu ce veți face voi, dar eu nu stau deoparte. O să-mi fac mendrele toată viața mea așa cum am chef, totuși ținînd cont de Decameronul lăsat de EL. Iar dacă va fi să am ghinion sau noroc, sau necazuri sau bucurii, le voi avea, dar în rest voi alege! Voi alege să nu pierd niciodată , așa cum am făcut-o pînă acum!
Voi rămîne...Doctorul Personal Al Sufletului Meu!

Dragul meu blog,

Îți aduc la cunoștință că te-am înșelat cu un jurnal. El deja are o prioritate mai mare în ochii mei.

Sper că vei accepta situația cu mult calm și tact.
Înțelege-mă! El mereu este lîngă mine, pe cînd tu, îmi ceri regulat o grămadă de timp...
Adică..nu e vorba că vreau să inventez o scuză. De fapt, eu sunt vinovată că nu știu a-mi planifica corect timpul în așa mod încît să-ți acord și ție măcar puțin din vremea mea.

My appologize..

                       A ta, Adriana.

Mesaj de ”bun-venit” !

     Cît aș vrea, ca un băiat să vadă (măcar pentru început) , o prietenă în mine. Să nu înceapă discuția pe site-uri de socializare cu  vorbe de genul : ”Salut! cf? ” ? ( apropo, urăsc abrevierile, chiar e atît de greu să mai scrii cîteva litere în plus?) Mai adresează niște întrebări de prisos, apoi numaidecît își atinge țelul cu ”miserioasa întrebare” :  ”Auzi, tu ai prieten?” sau ”Poate îmi dai numărul de telefon să te cunosc mai bine?” Oare chiar a uitat genul masculin cum să utilizeze arma cuceririi? Aloha! Băieți! În ce secol trăiți? Nu am chef (cel puțin eu personal), să mă îndrăgostesc în calculator sau telefonul mobil. La kilometri depărtare nu poți construi o relație de lungă durată. Da, faci cunoștință cu o domnișoară/ băiat, dar nu dă rezultatul cuvenit. Vă conduceți după instinctele primitive : cum vedeți o fată frumoasă, cum doriți să puneți ”mîna” pe ea (marea majoritate). Încercați să pătrundeți în sufletul ei, în cugetul ei, să vedeți ce gîndește și cum gîndește. Căci, pîna la urmă, ce folos că ai lîngă tine o fată aidoma Afroditei, dacă incert, nici măcar nu cunoști culoarea ei preferată..sau alte mărunțișuri pe care noi, fetele, le luăm în seamă.
      Poate că sunt prea dominată și inspirată de filme și cărți..dar, întotdeauna mi-am dorit o dragoste pură, care să înceapă dintr-o privire, sau dintr-un zîmbet nevinovat. Oricît de populare nu ar fi site-urile Facebook și Odnoklassniki, ele nu oferă esențialul. Cînd discuți cu cineva, ai nevoie de realitate- de contact vizual, gesturi, mimici , să pătrunzi în ascunsul manuscris al sufletului acelei persoane.

Și încă....

”Cred că aș aprecia la un bărbat în primul rînd bogăția sufletească, aș vrea să găsesc în el o mare bibilotecă a trăirilor, a meditațiilor, a dramelor și înălțărilor, un fel de muzeu, un muzeu viu. Nu reușesc să mă exprim exact. Poate că am folosit comparații nereușite. Mai bine așa: aș vrea ca sufletul lui să fie un instrument complex, să aibă atîtea însușiri și sunente, încît nici o viață întreagă să nu reușesc să i le descopăr și să i le cunosc. Și cred că nu sunt o excepție. Mi se pare că așa ceva este foarte feminin, general-feminin...Această aviditate, această dorință de a veghea asuprea multor, multor bogății, pe care mintea noastră nu le cuprinde, dar pecare le poți prețui și venera...Pentru că numai venerînd poți iubi...”

Broasca

”În fiecare corp uman există un parazit,
dar pronosticul este optimist :
cu el se poate de luptat!”

  

   În gura mea viețuia o broască. Cu regret, nu-mi amintesc cînd a apărut, dar am senzația că a fost dintotdeauna. Deseori o urmăream, uneori ea sălta și părea că-i destul să scuip pentru a mă izbăvi de ea. Cu timpul am conștientizat că aceasta nu era prea în puterile mele. 

   Încercam să tușesc convulsiv pentru a expulza corpul străin și neplăcut. Dar încercările erau zadarnice. Îmi pierdeam vocea, dar broasca rămînea tot acolo. Mă controla, mă domina. Distrusă și necăjită, îmi părea că singură sunt o broască. În comunicarea mea cu oamenii, broasca era permanent însetată și atunci gura mea devenea uscată de nu puteam lega două cuvinte. Îmi ieșeau din gură ușor doar niște fraze indecente. Broasca jubila, iar eu mă simțem o marionetă.

    A durat destul de mult și eu mi-am pierdut destui prieteni. Condamnam broasca, dar mă loveam de gîndul că m-am contopit deja organic cu ea. M-a ”înghițit ” broasca. Dinamic adăuga în greutate și cu fiecare zi îmi cerea jertfe tot mai mari. Mi-am stricat relațiile chiar și cu cei mai apropiați oameni.

    Uitam despre broască doar în timpul lecturii sau cînd ascultam muzică rock. Se comporta neutru sau poate pur și simplu adormea (are și broasca uneori nevoie de relaxare). Nu mă deranja în momentele de singurătate  și eu am început cu plăcere să petrec timpul citind sau hoinărind pe ulițe. 

    Broasca și-a imaginat că eu am renunțat la comunicare. Uneori și eu credeam la fel. Dar fără comunicare omul nu poate exista prea mult timp. Și eu încercam periodic să-mi restabilesc relațiile cu oamenii sau să vorbesc cu cineva deschis-ea parcă se umfla împiedicîndu-mi respirația, iar saliva devenea amară. Îmi căutam o dragoste, dar din păcate nu aveam parte de ea.

    Cu timpul m-am obișnuit și chiar mai mult : dorințele broaștei deveneau ale mele, manierele ei-manierele mele. Broasca mă domina fundamental : triumful ei era deplin, dependență ireversibilă.
     Devenisem nepăsătoare, singuratică - bătută de vînt. Nu mai aveam nevoie de nimic, nu mai aspiram la nimic. Dar într-o seară , pe ușa camerei mele a intrat un înger- mama , care mi-a zis : ”Viața ta- e în mînile tale! Nimeni și nimic nu te poate impune să faci ceva, nu te poate domina cu forța. Trebuie să te încrezi în propriile forțe și să mergi înainte cu orice scop.”

      Aceste cuvinte, mi s-au lipit ca sărurile pe rinichi. Tot ce era mai important acum, era să scap de acea broască hidoasă și să recapăt tot ceea ce am pierdut. Nu-mi mai rămînea nimic de ales..de altfel mă înghițeau balaurii singurătății...
      A trecut ceva timp..și situația s-a ameliorat...totul a revenit la locul lui ) Cred că broasca din trecut a văzut că nu mai poate lupta împotriva mea și a sărit în alt corp ca să-l paraziteze...
      Nu învinuiesc această broască cu nimic, poate că ea a fost cea care m-a ajutat să mă regăsesc pe mine însumi, ea mi-a testat puterile, curajul și speranța...Doar că pentru asta, eu am avut nevoie de MAMA!

”Education is an indivisible part of the prosperity of the nation. The more educated and cultured people there are in the country the more flourishing and thrifty the country is. Prove your decision.”

         Every single one of us has something that is good at and has something to offer. Through our life we have a responsibility tot discover what that is. That is the opportunity an education can provide.

     Maybe one could be a great writer, maybe an innovator, an inventor or even a mayor, but you might not know that until you join student environment and understand that you need an education to do it. You are going to need a good education for every single one of those careers.
     A successful and developed nation is based on bright minded, skillful and wise people. A person cannot drop out of school and just drop into a good job. One gets to train for it and work for it and learn for it.
     This is not just important for our own life and our own future. What we make of our education will decide nothing less than the future of the country we live. The future and the prosperity of the nation depend on us.
   What we are learning in school today will determine whether we as a nation can meet our greatest challenges in the future. The more educated and cultured people there are in the country the more flourishing and thrifty the country is.
   As for example, we can take Japan, which after the World War II reformed its educational system with reference to the American one. Up till now, Japan has one of the best educated people. The Japanese control individual responsibility by observing the group rules, which include the insights and critical thinking skills, social studies to fight poverty and homelessness, crime and discrimination, and other measures that make the nation more fair and more free.

    That is why we have to set our own goals for our education and do everything we can to meet them.  Our goal can be something as simple as doing all your homework, paying attention in class, or spending some time each day reading a book. Maybe we will decide to take better care of ourselves so we can be more ready to learn and become educated.

”Your time, energy, relationships and finances are your most valuable assets. Handling them wisely enhances your ability to succeed.”

   An old saying says that ”Time is money” and it is not in vain. I believe that time is my most valuable asset , while all the others are a derivative of time, like energy, relationships and finances.

         
           Depending on what we want to develop in our life – finances, relationships, physical well-being or spiritual development, all come from time.   Each day, every hour and every minute of our life to build whatever direction we end up in this life.

     If we have time, we can gain energy, make finances and build up relationships. When I was younger, I had the illusion of endless moments of time. I felt I had a warehouse of days that would never decrease. Today’s perspective is that I may still have a large room full of minutes, though I recognize that there is less than before. 

     

     I don’t know how long I will live, but living each day shortens my time by one day.  I recognize that time is my most precious and valuable asset.

    To sum up, I affirm that we have to treasure our time as it is a priceless asset, because it is- priceless! Without time we would not be able to devote our energy to preparing dinner, have fun with our beloved ones and spend our money.