Omul cu adevărat fericit este acela căruia nu-i vine să creadă că-i liber

   Fericirea? Culoarea ei trebuie să fie verdele primăverii, imposibil de descris. Această culoare se repetă în fiecare frunză nouă, puterea regenerativă explodează în fiecare fir de iarbă, în fiecare rămurică. Ca să fii fericit, trebuie să fii liber, să iubești tot ce te înconjoară, căci dacă în această lume există o singură ființă sau lucru pe care nu-l iubești, nu vei putea fi niciodată pe deplin fericit.
   Dintre autorii romanelor realiste din literatura română care au abordat tema fericirii au fost Liviu Rebreanu în ”Pădurea Spînzuraților” și Marin Preda în ”Cel mai iubit dintre pămînteni”. Am ales anume aceste opere fiindcă sunt niște fresce sociale veritabile ce caracterizează conflictele interioare a personajelor care sunt în căutarea liniștii sufletești, a fericirii depline. Purtătorul mesajului primului roman menționat este Apostol Bologa. În familia sa, el a fost educat ca în viață să năzuiască mereu să dobîndească stima oamenilor și mai ales pe a sa însuși, pentru ca sufletul său să obțină un echilibru statornic între lumea sa lăuntrică și cea de afară. Atît el, cît și protagonistul celeilalte lucrări, încearcă să-și găsească fericirea prin iubire , susținînd că ”omul singur nu e cu nimic mai mult decît un vierme” . Victor Petrini la fel trăiește cu ideea că singularizat, omul nu valorează nimic și numai iubind poți penetra nemurirea și poți ajunge culmile fericirii,
   Întrucît ambele personaje sunt supuse să vadă moartea cu ochii, în captivitate își formează mai multe concepții asupra vieții, libertatea devenindu-le un lucru de preț. Ei caută să-și descopere greșelile, încercînd să dea un sens existenței lor („Numai în fața morții pricepe omul prețul vieții și numai primejdia îi oțelește sufletul”). Libertatea este înțelească de ei nu atît în sensul propriu, cît și libertatea în puterea gîndurilor și a faptelor.
   Din afirmația lui Bologa „Prăpastie afară, prăpastie în sufletul meu, și la fiecare poticnire mă uit în fundul prăpastiilor și așa a fost întotdeauna, de cîte orim mi-am dat seama că omul nu poate merge singur pe drumul vieții, fără  o călăuză sigură, și totuși mereu am încercat. Dar drumul vieții e plin de răscruci și la fiecare răscruce am fost silit să mă opresc , să chibzuiesc și niciodată n-am nimerit calea cea dreaptă și m-am întors înapoi, și nici înapoi n-am cunoscut drumul pe care am mers”, înțelegem că acesta este un suflet chinuit, torturat de propria-i conștiință, care luptă pentru a fi împlinit , pentru a-și găsi fericirea. El crede că numai prin iubire poți să-l cunoști pe Dumnezeu și să te înalți pînă la ceruri. Petrini are păreri asemănătoare, susținînd că „Mitul fericirii prin iubire n-a încetat și nu va înceta să existe pe pămîntul nostru, să moară adică și să renască perpetuu”. Apostol Bolga, fiind determinat să lupte împotriva românilor în război, hotărăște să dezerteze, deoarece datoria lui este să ”trăiască și să triumfe” și că moartea înseamnă „lașitate pentru omul care are un ideal în lume”. Victor Petrini, însă, fiind implicat în mai multe relații amoroase, trăiește dragostea la cote imaginabile, dar din această cauză, îi vin și decepțiile pe care le suferă mai apoi.
Avînd în el latura patriotică, Bologa decide să treacă latura frontului „cu inima ostenită de bucurie”,  însă este prins și condamnat la moarte. Ca un om cu credință în Dumnezeu, el acceptă moartea, întreaga sa ființă fiind cuprinsă de iubirea totală față de oameni, astfel el ajungînd să atingă fericirea.
   În drumul său spre fericire, Victor dă dovadă de o persoană fără principii creștine, omorînd, fiind desfrînat și negîndu-l pe Dumnezeu. Însă, el trăiește cu speranța că în pofida la toate, sufletul său poate fi salvat prin dragoste.
   Vizînd afirmația lui Grigore Vieru, pot să afirm că adevărata fericire o cunoști doar prin gustul deplin al libertății, ceea ce ne-au demonstrat-o și cele două personaje.
   Tema dată este foarte actuală, fiindcă doar trezindu-ne propriul suflet din amorțire și conștientizînd că viața trebuie trăită la cote maxime, putem simți aerul împrospătător al fericirii.
    Spre deosebire de perioada romanelor, în care puterea socialistă își spunea cuvîntul, noi trăim pe baza principiilor democratice, unde libertatea este deplină și avem posibilitatea să fim singurii dirijori ai vieții noastre.
    În concluzie, aș vrea să menționez că fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată pe deplin, dar pentru căutarea ei, merită să alergi toată viața.

Elaborat de :
Banari Adriana

A good reputation is more valuable than money

  A reputation is an animal designed by the comitee: you give birth to it, but the way it develops depends on the actions of others. In all the things, it's harder to build than to destroy. Building a good reputation requires effort, patience and time.
  A reputation is more valuable than money, because a good reputation can lead money.
Money is good too, but without a good reputation, they cost nothing. Sometimes, even if we don't want to choose between money and reputation, there will come a day that we will have no other option. We will have to decide which is wich.
    Having enough money to survive is important, but probably the most important thing about it, is having just enough that you don't have to think about it.
    While most of the peope think that reputation, fame, success, power and money come together, the truth is that many times they don't. You can be powerful and famous, but unsuccessful, having a bad reputation and to not be particularily rich.

The way you treat yourself, sets the standarts for others

   An old saying states that  'love me, love my dog" , which  is really relevant when speaking about your own way of being. If you love yourself, treat yourself right, have self-esteem and appreciate the things you do, then you can consider you will get along well with those around.
Instead of treating yourself poorly and not taking the care that you need in your life, including things like continual education and development of your spiritual and physical body, treat yourself like you want others to treat you.
    In every morning, when you wake up, go in front of the mirror and say : I am the most beautiful creature in the world. Love you! If I want something , I will get it! 
All it takes is awareness and to start acting.

Summary of the text „My mother's hands” by Robert Fountain

   Robert Fountain is an american writer. The year of his birth is unkown, but it is said that he died in 1965. He spent his childhood in Ottawa's Lower Town and later became a writer of short stories.
  The title of the text - "My mother's hands" is not so appropiate to the context. The title isn't very sugestive because it makes us think that the story will be about mother and her hard work that she had done for family and how is reflected on her hands. The true meaning of this expression is shown at the end of the text, when the husband came home with a bottle of lotion for her hands.
   We can determine the text as a life or a love story because the author describes the relationship between one couple and their arguments in family.
    Also, we can identify some global themes, such as love and the life lived by a couple with all their feelings and thoughts. The narrator thought that it was impossible to find something new in the person you care about, even after a long marriage, but his parents proved him wrong. Althought, they didn't show it to the outside world. Their love was strong and this thing kept them together for such a long time.
The main characters are the old couple- husband and wife and their son, who is the narrator of this story.
    The story begins with a short description of the narrator's parents,who were in their late seventies and who lived a very  quiet life. He tryed to organize for them some travels in the nature, but it had no effects on their old lives. One day, when author usually came to bring some scallops for them, he was surprised by an extraordinary thing : his parents were in a bad quarrel. They had different ideas on an event from past. This situation ended with the husband's escape. Narrator and his mother were very worried, so that he won't start drinking again as he did when he was young. All the bad thoughts were shattered when the husband entered in the house with a bottle of hands lotion, giving it to his beautiful and beloved wife.
   The beggining of the story is very interesting , but unusual. It serves as the opening at the text and showes the author's view about love between people.
I think that the main idea is : even after 50 years of marriage , the spuses still love eachother deeply, in despite of the conflict that took place between them.
     In the end, the author finally understands that his parents have a special relationship.
The author's language is simple. The vocabulary is used in harmony with the theme and with the described situations. It is colloquial and easy for the reader to understand.
      In the text, aren't used many stylistic devices, just a few comparisons to describe how important mother's hands were for the husband : 'To my father, though, they must have been the hands of a young woman he loved, a woman who had stayed for a long time in his heart as precisely the same woman".
      From my point of view, this is a wonderful story that can be read in a short time, that supports the idea of unconditional love that still exists through the time.

șuieră vîntul, nu eu.

  Voi ați știut că pe timp de vară, nimic nu-ți pare mai gustos ca sîmburii de abricoase? Cel puțin, mie. Parc-ar fi ceva bun și greu de atins. Iei un pietroi și lovești nici prea tare , nici prea încet..așa, ca să rămînă miezul întreg, că de nu..strîngi fărîmiturile..și o brînză înțelegi din comoara aia. Eu n-am copac de abricoase acasă.Și încă cîte n-am și cîte-aș vrea să am. Așa-i și cu viața omenească. Dacă lovești prea tare s-ar putea să-ți dai peste degete și tot ție nu-ți iese. Totul trebuie gîndit. De măsurat nu de șapte ori, dar chiar de douăzeci dacă se poate. Deja fiecare cu moda lui, cum se mai spune.
Tot stau și mă gîndesc de vreo două  săptămîni ,5 ore- 40 minute-28 secunde:  e bine să-ți asculți inima sau rațiunea? Inima are obiceiul să spună mari prostii, creierul parcă se dovedește a fi mai ”cu picioarele pe pămînt”...privește și în viitor, dar inima se delectează numai cu plăcerea de moment. În schimb ea are accesorii frumoase - FLUTURII! (sarcasm)
Vremea noastră e foarte bună pentru curățarea creierului de impurități și lucruri nefolositoare. Mai stăm acasă, mai facem lucruri care nu le putem face cînd soarele se joacă pe-afară ..și-n suflet parcă-i mai nu știu cum ..altfel. Mai gîndim la soartă, care lua-o-ar naiba, chiar e un business eșuat uneori.

- Nu putem noi fi împreună.
- Și nu te-ai plictisit s-o tot repeți?
- Hîmmm...plictisit...
- Atunci trebuie să mă ștergi.
-Eu? De ce eu?
-Tu ești cea cu gardurile.
-Și să trăiesc eu cu vinovăția asta?
- Asumă-ți riscul.

вот так.  Hai să ascultăm melodii zburătoare, să privim la luna care s-a ascuns de prea mulți ochi, hai să apucăm o mîță de coadă și să o facem să mieune. Chiar hai. Nu vrei?
Eu țin în palmă o lumină. Parcă-mi face din ochi. Pare strălucitoare. Și paharul cu apă de pe masă e plin...
Vreau ca să-mi fie totuna. Vreau toate stelele de pe cer. Măcar pentru o seară. Să mă umple cu cîmpul lor magnetic.

Aoleu ș nicănumădoare.
Fiți cuminți.
A.B.

Chipul mamei trecut prin vremi

”Mama e prototipul unei umanități ideale, considerată mai ales din perspectiva etico-psihologică. Ea ține în cumpănă dreaptă însăși viața”.  (Eliza Botezatu)

Dintre toate operele lumii , mama rămîne a fi opera cea mai desăvîrșită a lumii. Cuvîntul ei, este ca o liră de aur, chipul, aidoma unei icoane sfinte, reflectă toate bucuriile și durerile vieții.
Nu există nicăieri un scriitor care să nu fi făcut măcar o însemnare fugară despre mama. O amprentă importantă în literatura română asupra acestei teme,  au lăsat Ion Creangă în ”Amintiri din copilărie” , unde mama (Smaranda) este creatoarea și susținătoarea în toate, dar și Mihail Sadoveanu în romanul realist ”Baltagul”, în care Vitoria Lipan este simbolul femeii și mamei puternice, care reușește să facă față tuturor obstacolelor care-i stau în cale, prin propriile forțe.
Timpul este prețios, atunci cînd mama își vede odraslele împlinite. Pe chipul ei, timpul își lasă aspru urmele, întipărind toate tristețile și chinurile vieții.
Am fost determinată să aleg aceste opere, deoarece scriitorii îmi oferă un portret detailat și  vast al mamei. Vitoria este o mamă devotată și grijulie, atentă la evoluția copiilor ei, pe care îi învață să respecte datina și să fie pricepuți în ale gospodăriei. Smaranda, este o femeie simplă, țărancă, care crește o droaie de copii, dar este harnică, dornică de învățătură, năzuind să asigure copiilor o viață mai bună. De aceea, copilul vede în ființa care i-a dat viață o adevărată ”zeiță”, avînd atitudinea de venerație pentru mama sa, considerînd-o ”plină de minunății”. Spre deosebire de protagonista din ”Amintiri din copilărie”, Vitoria se dovedește a fi o mamă iubitoare dar și severă în același timp. Pe Gheroghiță (fiul ei) , îl primește cu bucurie, semn de dragoste maternă, iar gesturile-i dovedesc afecțiunea (”îl primi cu bucurie și-l sărută pe amîndoi obrajii”). Prin educația care le-o oferă copiilor, ne dăm seama că aceste două personaje sunt exemple de urmat. Ambele sunt credincioase și purtătoare de datini, aceste calități insuflîndu-le și copiilor. În pofida faptului că sunt neștiutoare de carte, ele doresc ca să obțină rezultate educative bune de la copii. Smaranda este plină de duioșie, de sensibilitate, ceea ce îl face pe Nică (feciorul) să  poarte un deosebit respect față de ea. Cînd acesta o lasă înglobată de treburi și fuge la scăldat, ea îl pedepsește luîndu-i hainele , iar cînd se întoarce rușinat și flămînd, îl dojenește blînd ca să-și schimbe purtarea.
Vitoria o pune pe Minodora să pregătească mîncare, să deretice, căci ca viitoare gospodină , va trebui să transmită rînduiala de la mamă la fiică.
Aceste personaje, ne oferă posibilitatea să le cunoaștem experiența de viață, făcîndu-ne să înțelegem atît virtuțile , cît și defectele vieții familiale ale lor. Protagonistele romanului, aparțin realismului, deoarece sunt în raport cu societatea, avînd ca țintă cunoașterea și înțelegerea luimii. Ele sunt niște ființe complexe, amestec de calități și neajunsuri.
Eu cred că Eliza Botezatu a avut dreptate afirmînd că mama este prototipul umanității ideale , fiindcă oricîte argumente nu am aduce, ea rămîne a fi generatorul vieții pe pămînt, iar în viața copilului - perfecțiunea întruchipată. Prin operele ”Amintiri din copilărie” și ”Baltagul”, Ion Creangă și Mihail Sadoveanu au dorit să ne expună o frescă a dragostei materne în familie, care este manifestată în mai multe moduri, dar totuși rămîne a fi lucrul cel mai de preț în formarea copilului ca personalitate.